Romeo şi Julieta şi-au dat întâlnire la Biblioteca Judeţeană tocmai în săptămâna în care toată ţara a sărbătorit Dragobetele şi, spre surpriza lor, au avut parte de o noapte furtunoasă, de doine celebre precum „Ană, zorile se varsă” sau hituri ale celor de la DeepCentral.
Dragobetele, Sărbătoarea românească a dragostei, este marcată în calendar în fiecare an pe 24 februarie, anunțând începutul primăverii, anotimpul renaşterii şi al trezirii la viață. Dragostea, cel mai puternic sentiment uman, se manifestă prin afecţiune şi e asemenea focului care arde în sufletele tinerilor îndrăgostiți.
Elevii liceului de muzică „Tudor Jarda” Bistriţa au marcat această zi printr-un medalion extraordinar în sala „Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, în prezenţa directorului Ioan Pintea, care în deschiderea evenimentului a ţinut un discurs emoţionant plecând de la Dragobetele românesc.
Elevele clasei a IX-a, secţia Pedagogic, au deschis evenimentul prin scurte discursuri legate de sărbătoarea Dragobetelui românesc în urma studiilor făcute asupra lucrărilor lui Romulus Vulcănescu şi Marcel Olinescu: „Mitologia Românească”.
Celebra piesă shakespeariană „Romeo şi Julieta” a fost pusă în scenă, într-o variantă românească, de Monica Moisil şi Vlăduţ Sărmaș, iar pentru a completa veridicitatea tradiţiei din străbuni a Dragobetelui, elevii Lenuţa Pătrăşcan şi Alexandru Rus au interpretat duetul „Marie, Marie”, în timp ce Vlăduţ Sărmaș a interpretat doina „Ană, zorile se varsă”.
Drept replică la piesa shakesperiană, elevii claselor a IX-a Muzică şi Pedagogic, Larisa Petraş şi Câmpan Mihai, au schimbat starea de spirit a auditoriului printr-un fragment jucat din opera lui Caragiale „O noapte furtunoasă” toţi participanţii alegându-se cu mici cadouri din partea celor de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” - cartoline cu poezia „Catrenele dragostei” de Lucian Blaga.
În final, pe acordurile de chitară ale lui Vlăduţ Bizom şi Sergiu Someşan – Naomi Mogovan, Noelia Pop, Maria Simionca, Ioana Vereş, Moisil Monica şi Eliza Uilak au interpretat melodia „O stea” a trupei DeepCentral.
Acţiunea a făcut parte din proiectul iniţiat de profesoara Tania Țigurean, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi intitulat „Cafeneaua literară”.
Şi cei mai mici dintre cititori au petrecut, zilele trecute, momente speciale participând la proiectul „Dăruieşte-mi o poveste". Copiii de la Grădinița nr. 1 „Dumbrava Minunată” din Bistrița s-au întâlnit cu bibliotecarele Rodica Barteș și Simona Pasere şi au aflat o mulţime de lucruri interesante despre carte, despre lecturi, despre poveşti sau despre cum se organizează o bibliotecă...