A fost un jucător reprezentativ pentru șahul bistrițean, dispărut prematur dintre noi, la vârsta de 58 de ani, în anul 2014. Începând din noiembrie 2015, șahiștii bistrițeni se întâlnesc în fiecare an la Memorialul „Alexandru Vrăsmaș” pentru a-i cinsti memoria.
Duminică, 12 noiembrie 2017, a avut loc ediția cu numărul 3 a Memorialului Alexandru Vrăsmaș la șah. Competiția a fost organizată de Asociația Șah Club Bistrița, în colaborare cu DJTST Bistrița-Năsăud și familia celui comemorat.
Candidatul de maestru Alexandru Vrăsmaș a fost un jucător reprezentativ pentru șahul bistrițean, dispărut prematur dintre noi, la vârsta de 58 de ani, în anul 2014. Începând din noiembrie 2015, șahiștii bistrițeni se întâlnesc în fiecare an la Memorialul „Alexandru Vrăsmaș” pentru a-i cinsti memoria.
S-a jucat cu multă pasiune și în ediția cu numărul 3, la care au participat 35 de jucători cu vârste cuprinse între 9 și 74 de ani. Din partea familiei, au fost prezenți mama, soția și frații celui comemorat, oferind o mențiune specială pentru domnul Marius Bachner, implicat direct în organizarea competiției.
Clasamentul final, pe secțiuni, este următorul:
Seniori:
1. Rusan Paul-Cristian - 5,5 puncte
2. Maier Marius - 5,5 puncte
3. Chima Radu - 5 puncte
Juniori, sub 18 ani:
1. Bălan Briana - 4,5 puncte
2. Csillag Szabolcs - 4 puncte
3. Menihardt Cristian - 4 puncte
Juniori sub 12 ani:
1. Rusan Paul-Andrei - 3,5 puncte
2. Cormoș Bogdan - 2,5 puncte
3. Bradea Andrei - 2,5 puncte
„Am o datorie morală față de Alexandru Vrăsmaș, cel care mi-a acordat șansa să joc în echipa de șah a Bistriței, pe vremea junioratului, și mi-a insuflat spiritul de luptător. Veșnică pomenire!”, a precizat Paul Rusan, unul dintre organizatori.