Aproximativ 150 de sportivi din întreaga ţară au participat în acest weekend la Colibiţa, la prima competiţie de cross triatlon organizată pe aceste meleaguri şi înscrisă în circuitul național CTS Premium al Federației Române de Triatlon. „A fost spectaculos şi deosebit de frumos. Cel mai tânăr participant a avut aproape 14 ani".
Aproape 300 de amatori de turism montan şi sporturi nautice şi-au dat întâlnire în weekendul care a trecut la Colibiţa, atraşi de competiția sportivă organizată aici de ACS Triatlon Bistriţa – o competiţie care a combinat admirabil natația în apa de munte cu ciclismul montan și alergarea montană într-un cadru natural deosebit oferit de Lacul Colibița și Munții Călimani!
„În proporţie de 75%, au venit amatori şi sportivi din ţară, însă, deşi într-un număr mai mic – bistriţenii au avut un reprezentant pe cea mai înaltă treaptă a podiumului – cucerită, la categoria Standard feminin de Mihaela Mureşan din Bistriţa. Am avut bucuria să-l avem între noi şi pe cel mai bun triatlonist din România – Ciprian Bălănescu, cel mai tânăr participant având aproape 14 ani, iar cel mai în vârstă – peste 60 de ani”, a povestit pentru Bistriţeanul.ro Cristian Negruşa de la ACS Triatlon Bistriţa şi principal organizator.
Triatlon Colibița Ediţia 1 a fost prima competiție sportivă de cross triatlon înscrisă în circuitul național CTS Premium al Federației Române de Triatlon organizată în Bistriţa-Năsăud, aceasta cuprinzând probele:
STANDARD: 1,5km Swim + 30km Bike + 10km Run
SPRINT: 0,5km Swim + 12km Bike + 4km Run
TEAM: (echipa de 3 persoane - MIXT) 1,5km Swim / 30km Bike / 10km Run
Sportivii care s-au clasat pe primele cinci poziţii, în clasamentul Open, au primit medalii şi premii în bani, iar sportivii amatori s-au ales cu diplome şi medalii, clasamentul final fiind disponibil pentru consultări AICI.
Evenimentul a făcut parte dintr-un program mai amplu al Asociației Club Sportiv Triatlon Bistrița, un program care presupune promovarea stațiunii Colibița la nivel național și internaţional ca staţiune turistică pentru sportivii amatori sau de performanță, indiferent de vârstă.
Mai multe detalii pe www.nouagandire.ro.
Foto – George Bondei