Gala care a marcat finalul festivalului internaţional „Nunta Zamfirei” a început în această seară într-un mod inedit pentru bistriţenii care au umplut piaţeta din faţa Palatului Culturii. De această dată au fost aplaudaţi furtunos oamenii din umbră - cei care ar fi fost gata să facă şi de mâncare dacă ar fi fost nevoie...
„De obicei începem spectacolul de gală la «Nunta Zamfirei» invitând pe scenă formaţiile invitate, de obicei aplaudăm formaţiile, ne bucură culoarea şi muzica, dar în spatele acestora stau oameni care tremură, au emoţii, sunt stresaţi, îşi doresc succesul total. Ei sunt cei care conduc aceste formaţii şi care de obicei nu apar în primele rânduri pe scenă. De aceea ne-am gândit ca în acest an să-i invităm pe conducătorii şi coregrafii formaţiilor invitate”, a precizat Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, invitându-l pe primarul Ovidiu Creţu să înmâneze diplome de excelenţă celor care conduc formaţiile invitate la ediţia 21 a Nunţii Zamfirei.
„Ne dorim să le oferim zile frumoase oaspeţilor noştri care să se întoarcă acasă cu impresii extraordinare despre Bistriţa. Iar scrisorile care vin după încheierea fiecărei ediţii nu fac decât să ne bucure că Bistriţa noastră este pe harta lumii, că mulţi dintre ei spun Bistriţa egal România. Iar pentru ca aceste lucruri să iasă bine, este nevoie de o echipă”, a mai spus Dorel Cosma.
Iar publicul i-a răsplătit cu aplauze călduroase pe cei din echipa de la Palatul Culturii – nişte oameni deosebiţi „care au fost de toate în aceste zile, fără să ţină cont că este zi sau noapte, au pus umărul pentru reuşita acestui festival”, a afirmat Dorel Cosma, adăugând, mai în glumă mai în serios că oamenii din echipa sa ar fi fost gata să facă şi de mâncare dacă ar fi fost nevoie.
După ce în această dimineaţă invitaţii festivalului au participat la slujba religioasă de la Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (Coroana), iar la prânz s-au deplasat la Leșu Ilvei, pentru a participa la Rapsodia Trişcaşilor, dansatorii şi soliştii invitaţi în acest an la Nunta Zamfirei au participat la un spectacol folcloric de gală care a început la ora 20:00, cu recitalul ansamblului profesionist „Meseșul” din Zalău. Pe scenă au urcat apoi, pe rând formaţiile invitate la festival.