Sărbătoare mare ieri, la Biserica din Nețeni, veche de aproape 250 de ani! Cei 13 locuitori ai satului ce aparţine de Mărişelu au avut oaspeţi de seamă: Mitropolitul Clujului a resfințit biserica „Sfântul Dimitrie” construită din lemn, în anul 1722, în Deda, şi mutată apoi în Monor. Din 1890 în ea se roagă credincioșii din Neţeni.
Biserica din satul bistrițean Nețeni, veche de aproape 250 de ani, a fost resfințită ieri, în Duminica a IV-a din Postul Mare, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului - scriu cei de la Radio Renaşterea.
A fost un eveniment special pentru localitatea în care viețuiesc doar 13 oameni, care s-au bucurat de sute de oaspeţi - credincioși din satele din împrejurimi, care au venit pentru a lua parte la slujbă.
Resfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir” a fost urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au înălţat rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate.
În acelaşi timp, au fost pomeniţi ctitorii trecuţi la Domnul şi toţi cei care au plecat din această lume de-a lungul vremii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu un sobor de peste zece preoți și diaconi - printre care exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican și protopopul de Dej, părintele Ioan Buftea.
În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit le-a vorbit despre asumarea suferinței, amintind că postul și rugăciunea pot ajuta la izbăvirea de necazuri: „Am vrea ca toate să ne meargă neted, să ne fie bine şi să nu avem nicio încercare. Ei, lucrul acesta este imposibil, înainte de Înviere este crucea, înainte de Paşti este Postul pe care biserica l-a aşezat pentru ca fiecare, după puterea noastră să ne nevoim în această perioadă…”, a afirmat, între altele, ÎPS Andrei.
Şi preşedintele Consiliului Judeţean - Emil Radu Moldovan, prezent la eveniment - a comentat că, deşi „în cei peste 16 ani de când fac politică am întâlnit sute de mii de oameni, este pentru prima dată când am făcut o poză cu toți locuitorii unui sat. Cu toate că au o vârstă înaintată și sunt poate ultimii locuitori ai unui sat vechi de peste 650 de ani, am observat pe chipurile acestor oameni o pace interioară și o bucurie greu de găsit în altă parte! Le doresc multă sănătate în zilele care le vor mai avea de la Bunul Dumnezeu și mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc astăzi!"
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului i-a oferit părintelui din Nețeni, Ioan Lucian Blaga, ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”. De asemenea, primarului comunei Mărișelu, Toma Mureșan, de care aparține localitatea Nețeni, i-a fost conferită distincția „Crucea Transilvană”. Diplome de aleasă cinstire au primit din partea ierarhului toți cei care s-au implicat în reabilitarea bisericii.
Locașul de cult din Nețeni, ce poartă hramul „Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir”, a fost construit din lemn, în anul 1722 în localitatea Deda din județul Mureș.
Biserica a fost mutată apoi în localitatea bistrițeană Monor, iar din 1890 în ea se roagă credincioșii din filia Nețeni, ce aparține de parohia Domnești. În ultimii doi ani, prin grija părintelui Ioan Lucian Blaga și a unor credincioși bistrițeni, biserica a fost reabilitată și pictată de pictorul Simion Săsărman.
Localitatea Nețeni din județul Bistrița-Năsăud este atestată documentar din anul 1341, iar la recensământul din anul 1720 în sat existau 111 locuitori, iar numărul acestora a crescut de-a rândul anilor: în 1850 erau 207 cetățeni, în anul 1900 erau 325, iar astăzi, în Nețeni, își duc traiul 13 persoane, majoritatea depășind vârsta de 80 de ani.
FOTO: Radiorenaşterea.ro