Aproape 5000 de credincioşi au participat azi la Hramul Mănăstirii Sfântul Ilie din Nuşeni. “Am venit pentru harul deosebit care coboară asupra oamenilor atunci când are loc o slujbă religioasă arhierească precum aceasta...” a mărturisit un credincios, convins că harul îşi face simţită prezenţa chiar şi atunci când nu ştii exact cum să te rogi...
Căutăm minunile în locurile faimoase consemnate de istoria religiilor, ne imaginăm că s-ar afla ascunse în cine ştie ce oraş îndepărtat – şi când colo ele se află atât de aproape de noi. Este şi cazul Mănăstirii Sfântul Ilie de la Nuşeni care astăzi şi-a primit oaspeţii din Cluj, Sibiu, Sălaj, şi chiar Olt.
Un credincios sosit din Slatina (judeţul Olt) a povestit că vine aproape în fiecare an la Nuşeni pentru că i se pare un loc special şi pentru că are încredere în puterea de rugăciune a părintelui protosinghel Paisie.
Un alt credincios a recunoscut că nu are cunoştinţe prea detaliate referitoare la felul în care se desfăşoară slujbele religioase, dar că îi place foarte mult să asculte corul călugărilor. „Se simte parcă peste tot prezenţa unui har special, chiar dacă nu ştii exact cum să te rogi, cum să potriveşti cuvintele... Important e să fii aici, să te bucuri de prezenţa Duhului Sfânt, s-o cauţi în preajmă...”
Rugăciunile la Nuşeni au început încă de la ora 7.00 dimineaţă, cu slujba Acatistului Sfântului Părinte Ilie Tezviteanul, la ora 8.00 a avut loc sfinţirea aghiazmei iar de la 08.45 a început pregătirea sfinţilor slujitori şi a credincioşilor pentru întâmpinarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei. Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Andrei a început în jurul orei 9.30 şi s-a sfârşit spre prânz, cu un cuvânt de mulţumire adresat Părintelui Mitropolit şi tuturor credincioşilor de către părintele stareţ Paisie.
Pe toată durata Sfintei Liturghii oficiate de 50 de preoţi şi diaconi pe scena special amenajată în curtea mănăstirii – oamenii au stat cuviincioşi la coadă, fără să se calce în picioare, în perfectă linişte, pentru a săruta moaştele sfinţilor Epictet şi Astion şi pentru a fi miruiţi.
Moaştele vor fi expuse şi la Bistriţa, mâine, începând cu orele 18.00, în Biserica cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului” de lângă restaurantul Coroana de Aur, urmând ca toţi credincioşii bistriţeni să le poată aduce un omagiu sfinţilor martiri din Dobrogea.
De ce este tulburătoare o asemenea sărbătoare? Pentru că este prilejul de a te bucura că există în judeţul Bistriţa-Năsăud un asemenea spaţiu, un asemenea loc binecuvântat. Pentru că poţi să uiţi de tine şi de ceea ce credeai că este important – dar în realitate nu este.
...Să uiţi cu desăvârşire de bani, să te gândeşti la minunile sfinţilor şi mai ales la patimile lor, să mulţumeşti pentru pâine pe care o mănânci, pentru acoperişul pe care-l ai deasupra capului, pentru că eşti sănătos, pentru că simţi iarba sub tălpi şi poţi să priveşti minute în şir furnicile sau norii curgând pe cer – pentru că poţi să-ţi porţi inima la înălţimea mândră a pieptului, vorba poetului...