9 Mai, Ziua Independenţei de Stat a României, a Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial a fost marcată și la Bistrița. În această dimineață ministrul Apărării a depus coroane de flori alături de oficialitățile din Bistrița-Năsăud.
Pentru a marca această zi și la Bistrița, instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, au organizat în această dimineață o serie de manifestări dedicate Zilei Independenţei de Stat a României și Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial şi dar și pentru a marca Ziua Uniunii Europene.
Acestea au debutat în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, care a fost prezent alături de oficialități pe Platoul Monumentului Eroilor din cimitirul municipal unde a avut loc un ceremonial militar-religios.
După acordarea onorului militar și salutul „Drapelului de Luptă” s-a intonat Imnului Naţional al României și a avut loc oficierea serviciului religios.
Ministrul Apărării a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, urmat apoi de reprezentanții autorităților locale și ai partidelor politice.