Am intrat pe niște uși mari, impunătoare, de lemn. Apoi, am traversat un hol lung și plin de țevi din care picura. Pe jos erau câteva pete. Am ajuns în „underground”, acolo unde cătanele se antrenează, învață reguli și tehnici de box și K1 ca într-o zi să urce în ring.

Deocamdată, doar râsete. Apoi, Steli ne-a aliniat. S-a adresat direct băiatului care, am înțeles eu, are cel mai mare potențial: „Scurtu, te visezi campion! Nu o să poți să fii până când nu o să te antrenezi cel puțin la fel de mult ca Andreea Petrican!”. A dat exemplu o fată de maxim 1,60 m care trăiește prin sport. K1, fitness, handbal, Andreea este sportivul bun la toate și ține pasul cu băieții (sau chiar îi întrece).

Câteva glume și a început antrenamentul. Am zis că o să rezist, că o să fac față celor 15 minute de alergat pe scările din clădire, sus-jos. N-a fost așa. După câteva încercări am stat și i-am privit doar. Respirau în același ritm și strigau: „Hai, încă una! Poți! Bagă!”. Se încurajau și se împingeau unul pe altul atunci când corpul nu mai avea putere.

Am revenit în subsolul Școlii Generale Mihai Eminescu din Năsăud, acolo unde se antrenează Cătanele Negre înainte să urce în ring. Am întâlnit și campionul. Sebastian Scurtu se mișca lejer într-un colț, ferit de ceilalți. A câștigat un meci, dar ratează următoarea competiție - pentru că și accidentările fac parte din acele multe sacrificii.

O încălzire ușoară, nimic surprinzător. Apoi, Sucă spune pe un ton calm: „Haideți, pe trei coloane, să vă văd pe toți!”. Începe o mișcare continuă. Se aud doar respirațiile ambițiose, cele care se visează cândva cu centuri și trofee. Printre ei se mișcă mereu Steli, cel care i-a adunat acolo, cel care a creat celebra noapte a Cătanelor Negre. Le vorbește calm și dă indicații precise: „Lovește în același punct! Faci pasul și apoi lovești!”. Nimeni nu se oprește, nimeni nu vorbește. Toți dau tot ce au mai bun. M-am oprit și i-am privit. În continuă mișcare, în alertă mereu.

În fața lor e Sergiu, cel care are grijă ca fiecare mușchi din corpul lor să fie atent atunci când va veni momentul, când vor urca în ring. Când el schimbă exercițiul sau ritmul, toți execută, fete sau băieți. E doar încălzirea, dar eu renunț cu fiecare exercițiu.

În pauze, se mai glumește. Băieții își aruncă pumni prietenoși, iar fetele mai trișează. Dar, în fața lor, apare un model: Sucă, antrenorul lor. Și totul revine la normal în subsolul campionilor. Se execută mișcări precise, se corectează și se ia de la capăt totul atunci când apare o greșeală.

După o oră în care toată lumea a transpirat și simțeam că antrenamentul s-a terminat, Sucă anunță sparring. Adică, cei din sală își iau un partener și încep să lovească. Ca în ring. Nimeni nu dă înapoi, cei trei antrenori se mișcă rapid printre ei și dau indicații precise: „Faci prea mulți pași în spate!”, „Nu vreau forță, vreau viteză acum!” sau „Excelent!”.

În tot acest timp se aud doar respirații întretăiate sau vuietul pumnilor în aer. Un telefon vibrează pe bancă, o „Mama 2” sună, dar nimeni nu răspunde. Băieții se luptă: disciplinat, prietenește. Împart pumni și apoi se iau în brațe, semn că în tot acest iureș prietenia e la loc de cinste. La final, toți se felicită. Pentru tehnică, pentru luptă, pentru simplul fapt că au fost prezenți.

Într-un oraș mic cum e Năsăudul, am văzut 26 de sportivi adunați într-un subsol al unei școli. Sportivii aceștia s-au luat în brațe la final și niciunul nu a ieșit din sală fără să salute, fără să mulțumească și fără să spună „Ne vedem mâine!”.

Există acel miros de transpirație, de îmbâcseală în autobuze. În sala în care se antrenează cătanele, mirosul de transpirație e diferit. Broboanele de sudoare miros a muncă, a ambiție și a glorie. Am participat la ritualul lor. Se iau în brațe și se felicită după fiecare antrenament. Din tricourile lor curge transpirația, la propriu, dar nimeni nu se ferește. Toți știu că răsplata vine cu un preț.

Când urcă pe corzi și pun publicul la picioarele lor după victorii, o fac pentru că merită. Durerile și eforturile lor se transformă în ring: devin glorie.

Campionii din subteran

Prin sala de sport din subsol au trecut multe generații. Campionii care au plecat din Năsăud sunt priviți ca niște legende de cei care vin acum la antrenamente și vor neapărat să le calce pe urme.

Unul dintre cei mai iubiți sportivi din Năsăud, Mihai Drăgan, și-a câștigat dragostea publicului în galele organizate în Năsăud de avocatul Stelian Moldovan, finanțatorul sportivilor. El nu s-a oprit acolo și a ajuns campion european. La fel, Sebastian Scurtu, la doar 17 ani, este deja triplu campion european de juniori la Taekwondo. De pe lista campionilor din subsol nu putea să lipsească o fată, iar Daniela Dragotă a făcut cinste Cătanelor Negre cu un titlu de campioană națională.

Datorită Cătanelor Negre, Năsăudul a avut două gale sportive televizate, iar sportivii din orașul academicienilor și-au făcut renume în sporturile de contact. Garda veche a sportivilor a fost pregătită de antrenorul emerit Sebastian Arjoca. Obișnuit cu gloria, fiind vicecampion național la karate, haltere și lupte, Arjoca i-a învățat pe năsăudeni ce înseamnă sporturile de contact - fiind primul antrenor din Năsăud în acest domeniu.

Clubul sportiv Cătanele Negre a devenit un loc în care orice persoană se poate integra. Indiferent de statut, indiferent de vârstă, există un loc pentru fiecare. Finanțatorul, Steli Moldovan, stă aproape de sportivii săi și a devenit un prieten pentru ei. Sucă (Marius Bodea) și Sergiu Pop se ocupă de tot ceea ce înseamnă spirit de echipă și condiție fizică, tehnică și disciplină.

„Noaptea Cătanelor Negre” pare doar o amintire frumoasă, dar antrenamentul din subsolul Școlii Generale este promițător. 4 martie se prea poate să devină o dată istorică pentru două dintre cătane, când vor urca în ring la Dej.

FOTO: Silviu Gălățan