Cadrele didactice şi elevii Colegiului Silvic Transilvania şi ai Colegiului Silvic din oraşul Năsăud, au primit miercuri, 20 aprilie a.c., vizita jandarmilor bistriţeni. Activităţile sunt organizate în cadrul programului Şcoala Altfel 2016.
Tinerii care au asistat la exerciţiile demonstrative prezentate au dorit să încerce armamentul, vestele şi căştile antiglonţ, iar de această dată, după prezentarea tehnicii din dotare şi după ce au urmărit exerciţiile demonstrative cu câinii de serviciu, a fost rândul fetelor să-şi exprime dorinţa de a urma o carieră în această armă, după terminarea studiilor.
Activităţile dedicate elevilor, continuă mâine la liceele din oraşul Beclean, iar vineri, 22 aprilie, activităţile se vor încheia la Liceul Solomon Haliţă din Sîngeorz-Băi.
În acest an, sloganul acestor activităţi este COPILĂRIE ŞI ADOLESCENŢĂ FĂRĂ GRIJI!
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul