„Ce vreau să devin după ce termin școala?”, „Unde vreau să lucrez?”, „Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?” – sunt doar câteva întrebări la care au găsit răspuns aproape 50 de elevi din clasa pregătitoare C (coord. Ileana Cristea), respectiv clasa a II-a B (coord. Veturia Seserman) din Beclean.
Junior Achievement România (JA) este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate, viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață.
În România, programele JA de tip „learning by doing” sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi şi studenţi din peste 1.000 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cu instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.
Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi” Beclean face parte din comunitatea Junior Achievement România, implementând diferite programe. Unul dintre acestea este Job Shadow Day - cel mai mare program internațional de orientare profesională pentru elevi propus de JA pentru săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Programul este implementat în România de 15 ani.
„Ce vreau să devin după ce termin școala?”, „Unde vreau să lucrez?”, „Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?” – sunt doar câteva întrebări care îşi găsesc răspuns prin activităţile de shadowing.
Chiar dacă Junior Achievement pune la dispoziţia coordonatorilor logistica necesară, derularea „zilei de shadowing” depinde în mare măsură de sprijinul şi implicarea părinţilor.
Astfel, 49 de elevi din clasa pregătitoare C (coord. Ileana Cristea), respectiv clasa a II-a B (coord. Veturia Seserman) au petrecut câteva ore în cadrul unor societăți sau instituţii din localitate (Megatitan S.R.L., Banca Comercială, Primăria oraşului Beclean).
Le-au fost prezentate activitățile, îndatoririle și responsabilitățile pe care le are, zi de zi, la locul de muncă un angajat.
În „lecţiile” de shadowing, elevii au avut oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă, iar prezentările realizate de gazde i-au făcut pe cei mici să înțeleagă importanța și avantajele lucrului în echipă, modul în care fiecare membru al echipei contribuie la îndeplinirea cu succes a atribuțiilor de serviciu, că fiecare meserie presupune abilități și competențe.
Au analizat relația dintre procesul de învățământ, alegerea unei meserii și succesul la locul de muncă. Activităţile de shadowing au stimulat interesul elevilor, făcându-i să înţeleagă că trebuie să învețe pentru a avea o meserie de succes.