Într-o atmosferă veselă și relaxantă, s-a desfășurat prima ediție a concursului de teatru şcolar „În lumea teatrului”, organizat de CSEI Beclean la Clubul Copiilor Beclean.
Teatrul și dramatizările sunt foarte agreate de toți copiii, indiferent de vârstă. Pornind de la această realitate, am inițiat un proiect educativ, înscris în Calendarul activităților educative, nivel local, din nevoia de a da copiilor posibilitatea să aprecieze frumosul din arta teatrală, să recite, să cânte, să danseze, și, nu în ultimul rând, să-și exprime propriile trăiri pe scenă.
Într-o atmosferă veselă și relaxantă, s-a desfășurat prima ediție a concursului de teatru şcolar „În lumea teatrului”, organizat de CSEI Beclean la Clubul Copiilor Beclean.
Au participat mici actori de la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada”, de la Grădinița cu Program Normal „1 Iunie”, din Beclean, de la Grădinița Coldău – la secțiunea dedicată preșcolarilor, iar la ciclul primar au participat trupe de elevi de la Școala Generală „Grigore Silași” și de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean.
Deși a fost abia prima ediție, nivel local, au evoluat pe scenă copii foarte talentați, adevărați actori în devenire. Aceștia au obținut cu toții diplome și premii, pe măsura talentului și entuziasmului lor. Și pentru că un astfel de proiect nu se poate desfășura fără colaboratori inimoși, mulțumim Clubului Copiilor Beclean, reprezentat prin doamna director Carmen Deac, pentru găzduire.
De asemenea, mulțumim doamnelor Reghina Poenar și Nataşa Bindea, pentru momentele magice de dans oferite, domnului Radu Mureșan pentru sonorizare. Mulțumim minunatelor doamne din juriu, Mariana Harosa Moldovan, Dora Florean și Carmen Deac – președinte.
Totodată, suntem încântați că ne-a onorat cu prezența și ne-a încurajat prin cuvinte frumoase domnul primar al urbei, Nicolae Moldovan. Diplomele și afișele au fost realizate cu ajutorul domnului Narcis Mureșan și al doamnelor directoare de la CSEI Beclean, Rusu Gabriela și Szekely Emeșe, cărora le mulțumim.
Mulțumim tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestui eveniment, mulțumim părinților care ne-au sprijinit și s-au implicat activ.
Credem că a fost o acțiune reușită, care a încântat deopotrivă actorii și spectatorii, și ne dorim să continuăm acest proiect în anii ce vor urma.
Organizatorii: prof. Crina Lup,
prof. Aurelia Baci,
instr. ed. Ana Doroș
consilierul educativ Cîrlejan Anica