Aveţi grijă unde parcaţi pentru că s-ar putea să aveţi surprize neplăcute chiar dacă ați parcat regulamentar și nu vi se părea că ați incomoda pe cineva. Dorel este peste tot și când se supără aruncă ciment cu mistria pe mașini! Iar poliția, poliția nu poate face nimic...
Atenţie, bistriţeni! Nici măcar parcările regulamentare nu mai sunt sigure şi nu scapă de mâna lui Dorel de Bistriţa. Un cititor Bistrițeanul.ro ne-a trimis câteva fotografii cu maşina ”pictată” după ce a parcat-o regulamentar pe strada Dogarilor.
Fotografiile au fost însoţite de următorul mesaj: "Cam asa lucreaza muncitorii de pe str. Dogarilor, la cladirea dintre Surubelu si Cadastru. Masina era parcata legal, pe un loc unde nu este nicio atentionare ca se lucreaza sau ca e vreun pericol. Stropii care se vad in poze sunt de la ceva material de constructie utilizat cu mare grija de performantii muncitori".
Deși omul a anunțat Poliția Locală, echipajul echipajul ajuns acolo a ridicat din umeri. Atunci măcar să se știe, în Bistrițeanul.ro, să n-o mai pățească și alții.