„Majestate, am fost norocoși să ne fii, suntem mai săraci și mai singuri. Odihnește-ți sufletul cu gândul că sunt printre noi mulți conștienți că ești modelul demn de urmat și roagă-te pentru noi să ne dea Dumnezeu gândul cel bun!...”
Trei zile de doliu național, în memoria MS Regele Mihai, în România, începând de astăzi și zeci de mesaje de condoleanțe au fost deja scrise în cartea deschisă la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, în memoria suveranului.
„În memoria unui om adevărat. Dumnezeu să vă aibă în pace, Majestate”, „Sincere condoleanțe Majestății Sale Regele Mihai – un REGE între REGI... Nihil Sine Deo...”, stă scris pe primele pagini ale cărții de condoleanțe.
„Să te odihnești în pace. Ai condus România ca un lider adevărat. Ai luat cele mai corecte decizii. Ne este dor de tine.” – este mesajul emoționant al unui băiețel de 9 ani, în timp ce elevii clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița scriu doar atât: „Vă mulțumim din suflet că ați făcut parte din istoria acestei țări...”
Dacă unii dintre admiratori îi scriu pagini întregi, alții au preferat să consemneze doar câteva cuvinte: „Iartă-ne, Majestate!”, „România e acum mai săracă și mai tristă... Pomenire veșnică...”, „Te voi iubi toată viața mea!” sau „Ne dăm seama abia acum că puteam să avem rege imediat după 1989 și poate că altfel era cursul vieții noastre politice...”.
„Majestate, am fost norocoși să ne fii, suntem mai săraci și mai singuri. Odihnește-ți sufletul cu gândul că sunt printre noi mulți conștienți că ești modelul demn de urmat și roagă-te pentru noi să ne dea Dumnezeu gândul cel bun!...”, consemnează și profesoara Aurelia Hîruță de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în timp ce colega sa, profesoara Monica Strungar notează: „Regele nostru – un exemplu de mare demnitate umană de la care am avut și vom mai avea cu toții de învățat... Să se odihnească în pace!”
„Sâmbăta 16 decembrie, ora 11:00, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș Bistrița, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni va aduce un ultim omagiu M.S. Regele Mihai al României. Cei care vor dori, pot să ni se alăture cu flori și lumânări în acest moment de reculegere...”, transmit monarhiștii din oraș.
Totodată, într-un comunicat semnat de președintele clubului, monarhiștii bistrițeni au ținut să mulțumească Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în special președintelui Radu Moldovan pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților din ultimele zile. De asemenea, clubul mulțumește directorului Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, pr. Ioan Pintea și prof. Alexandru Gavrilaș, director al Muzeului Județean BN pentru bunăvoința arătată în aceste momente grele survenite prin decesul M.S. Regele Mihai I al României.