Accident în urmă cu puțin timp pe strada Industriei. Un șofer aflat la volanul unui TIR cu remorcă a greșit adresa la care trebuia să ajungă și din neatenție a acroșat un stâlp de electricitate care a căzut peste un autoturism parcat.
Șoferul TIR-ului încerca să iasă cu autotrenul de pe o străduță îngustă, situată în apropiere de compania Comelf, pe strada Industriei. Pentru că nu a reușit să se încadreze corespunzător pe banda de circulație, autotrenul a acroșat un stâlp de iluminat aflat pe trotuar, stâlp pe care l-a rupt și care, la rândul său s-a prăbușit peste un autoturism parcat, înmatriculat în Galați.
TIR-ul înmatriculat în județul Alba era gol și trebuia să ajungă la o companie din zona de centură a orașului pentru a fi încărcat.
Momentan circulația se desfășoară pe o singură bandă, până când polițiștii vor finaliza cercetările la fața locului.
Șoferul TIR-ului nu consumase alcool înainte de a se urca la volan și le-a povestit polițiștilor că vorbea la telefon în momentul în care s-a petrecut accidentul, cel mai probabil încercând să primească indicații despre locul în care trebuia să ajungă.
Cealaltă mașină, peste care s-a răsturnat stâlpul de curent, a fost avariată serios, însă din fericire nimeni nu a fost rănit.
Pompierii au ajuns și ei la fața locului și asigură măsurile pentru prevenirea incendiilor.