Punctul culminant al evenimentului a fost chiar inedita expoziţie de legume şi fructe organizată de cei mici, cu sprijinul părinţilor. Aceasta a surprins prin diversitatea şi bogăţia exponatelor, prezentate atât în forma lor „reală”, cât şi artistică. Fructele şi legumele au fost donate Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean.
La Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi” Beclean se implementează proiectul „Fructele şi legumele – vedete de sezon” şi are ca obiectiv principal promovarea și încurajarea consumului de fructe în rândul elevilor.
Proiectul i-a implicat pe cei mai mici şcolari şi a debutat cu vizionarea unui filmuleţ educativ „Povestea legumelor lăudăroase” şi dezbaterea având ca temă importanţa consumului de fructe şi legume în alimentația de zi cu zi.
Învăţarea unui cântec despre fructe, expoziţia de creaţie plastică şi abilităţi practice „Bogăţiile toamnei”, reţetele culinare care au ca ingredient principal fructe sau legume, „cărticica” despre fructul preferat – au fost doar câteva puncte de reper stabilite de cadrele didactice Adina Marcu, Margareta Lazăr, Ileana Cristea şi Veturia Seserman pentru implementarea cu succes a proiectului.
Punctul culminant al activităţilor l-a constituit expoziţia de legume şi fructe organizată de cei mici, cu sprijinul părinţilor. Aceasta a surprins prin diversitatea şi bogăţia exponatelor - prezentate atât în formă "reală", cât şi artistică.
Fructele şi legumele expuse au fost donate Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean, iar activitatea s-a încheiat cu o degustare de mere „dulci şi zemoase”.
Echipa de implementare a proiectului consideră că activităţile organizate vor avea un impact pozitiv, elevii conştientizând necesitatea consumului de fructe şi legume, beneficiile unor deprinderi de alimentaţie corectă şi a unui comportament responsabil pentru menţinerea stării de sănătate.
Proiectul „Fructele şi legumele – vedete de sezon” se bucură de sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.