Regele Mihai şi Regina Ana, împreună cu Principesa Margareta şi Prinţul Radu; sora ei, Elena cu soţul, ne-au fost daţi ca un dar de sus să ne fie musafiri pentru trei ore şi jumătate în casa parohială din Zagra, în 31 decembrie 2006. Nu i-am invitat noi, n-aveam cum, dar am aflat că, la o întâlnire dintre Regele Mihai şi Mitropolitul Bartolomeu, regele i-ar fi cerut binecuvântarea de a vizita judeţul Bistriţa-Năsăud, parte componentă a Arhiepiscopiei Clujului, pentru a se reîntâlni, mental şi fizic, cu obiceiurile şi datinile sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Anul Nou, în această parte a ţării încă bine păstrate. Aşa se face că, în acest itinerariu, Mitropolitul Bartolomeu, pentru ultima zi a acestui periplu, a inclus şi Zagra. La aflarea acestei veşti, am fost cuprinşi de entuziasm, emoţie, dar şi bucurie. Şi vizita s-a produs, 31 decembrie 2006, cu o zi înainte de a intra România în Uniunea Europeană. Pentru ca sărbătoarea să fie pe măsura oaspeţilor, am anunţat tot satul, şi spre uimirea noastră, n-au ieşit întru întâmpinarea lor numai oamenii în vârstă care-i ştiau sau care au auzit de ei, ci şi foarte mulţi tineri. I-am rugat să se îmbrace în portul nostru popular, care în Zagra este bine conservat, pentru că anual facem un aşa zis "festival" al costumului popular şi al horei satului, pe care deodată şi împreună le promovăm.

În faţa bisericii, că în biserică i-am primit, i-am aşteptat cu Crucea şi Evanghelia în sunet de clopot ce anunţa un mare şi măreţ eveniment, unic în istoria satului. Se afla alături de mine primarul de atunci, directorul şcolii, dascăli şi mulţi zăgreni. Regele s-a dat jos din maşina pe care o conducea, împreună cu regina şi cu ceilalţi membri ai Casei Regale, i-am oferit Evanghelia spre sărutare şi Sfânta Cruce, a smuls o bucată de pâine din colacul frumos alcătuit, a întins cu ea în sare şi l-a privit direct în ochi pe venerabilul şi bunul gospodar al satului, Dumitru Sârdi, care i le oferise. După aceasta, fetele diacului, Ana-Maria şi Paula, împreună cu Ioana, nepoata fătului, le-au oferit tuturor buchete de flori. Am intrat repede în biserică pentru că afară era foarte frig, frig pe care de altfel l-am întâlnit şi în biserică, unde atunci nu aveam nici o sursă de încălzire. După ce s-au aşezat pe scaunele din faţa Sfântului Altar, le-am ţinut o cuvântare, scurtă, fără să o pregătesc, considerând că e mai bine să las bucuria momentului să se exprime cum o vrea ea. Pe loc mi-a venit în minte că, aşa cum anunţase presa, de la 1 ianuarie 2007 România va intra în Uniunea Europeană, şi atunci, după îndătinata adresare am spus: "Mâine, România va intra în Uniunea Europeană, Zagra şi zăgrenii au intrat astăzi, cu o zi înainte!". Am fost aplaudat de rege şi de toată familia regală. După aceasta, Regele Mihai a intrat în Sfântul Altar şi a semnat în Evanghelie şi apoi i-am condus la casa parohială, dar înainte de aceasta, le-am arătat-o de la distanţă spunându-le că este aproape şi că putem merge până acolo pe jos. Regina Ana, Dumnezeu să o odihnească, uşor intrigată, parcă nu voia să înainteze; a zărit casa din faţa casei parohiale, o construcţie veche de peste un  secol, dărăpănată şi mâncată de vremi, pe o fundaţie de câteva pietre şi văruită într-un albastru ţipător. Regina Ana credea că acolo îi vom primi. Văzând reticenţa ei, parcă nici Regele Mihai nu mai avea entuziasm. De acest episod am avut ce râde împreună după ce am intrat în casa parohială, plină de căldură şi bucurie.

De puţine ori în viaţă am citit atâta fericire şi bucurie pe chipul soţiei mele, care datorită unor împrejurări a avut parte de musafiri de primă mână: mari ierarhi, scriitori, poeţi, diplomaţi, politicieni şi o mulţime de oameni săraci, copii orfani şi văduve. I-am enumerat şi pe aceştia din urmă că ei, aşa cum noi ştim de multă vreme, n-au intrat în casa noastră să ne ceară ci să ne ofere. Şi cred că mai ales aceştia, venind destul de des şi oferindu-ne de atâtea ori, ne-au făcut mai bogaţi sufleteşte. E miraculoasă mâna săracului, dacă ştii să o descifrezi. Ea e nu doar o parte din organismul uman, ci şi o formă şi un semn!

Am încuiat uşa casei, sunetul cheii l-a auzit Regina Ana care m-a întrebat, în limba engleză, dacă nu mai este cineva în casă. I-am spus că suntem numai noi, celorlalţi, mulţi, până peste 40 de însoţitori, le-am oferit o masă la un vecin. Ostenită şi sătulă de ochii presei care i-a urmărit mereu şi de curioşii mulţimilor de oameni ce i-au împresurat pe Valea Bârgăului şi a Ţibleşului, s-a aşezat pe marginea unei canapele să se odihnească. Ştim că oboseală şi vârsta nu ţin câteodată seamă de convenienţe. S-au aşezat la masă. Am făcut rugăciunea şi am mâncat împreună mâncăruri tradiţionale, gătite numai de soţia mea. Le-au plăcut foarte mult. În timpul mesei am purtat frumoase şi interesante discuţii, în mare parte provocate şi promovate de Majestatea Sa, Regele Mihai. Aşa se face că timpul afectat în după-masa acelei zile vizitării unor case vechi şi a unor locuri în care mai era atunci prezentă tehnica populară – pive, mori de apă, vâltori, stupini cu coşniţe împletite şi unse cu bălegar, războaie de ţesut textile din lână şi cânepă, obiecte de ornamentat interiorul caselor ţărăneşti (farfurii din lut, linguri de lemn, icoane pe sticlă şi ştergare) – nu l-am mai avut la dispoziţie, s-a renunţat la acest program. Erau presaţi de timp, întrucât trebuiau să ajungă la Mănăstirea Nicula, unde să sărbătorească împreună cu Mitropolitul Bartolomeu Anul Nou. Cu toată intenţia lor de a ajunge acolo, din cauza unui eveniment, au plecat la Cluj, Mitropolitul Bartolomeu fiind internat în urma unui mic accident la picior, iniţial în Dej, şi de acolo la Cluj. 

Pe parcursul vizitei la Zagra am avut în faţa ochilor noştri adevărate personalităţi, cărora le-am admirat eleganţa exprimării, coerenţa gândirii, manierele, simplitatea şi bonomia de spirit, pur şi simplu am fost de-a dreptul cuceriţi şi asediaţi de ilustrităţilor lor. În final, am fost admiraţi şi noi pentru felul în care am ştiut să ne ocupăm de ei şi pentru bucuria pe care o aveam şi care uşor se putea citi pe chipul nostru. Nu ne-au admirat numai pe noi ci şi pe "Haiduc", un ciobănesc carpatin pe care numai când îl vedeai te speriai de el. Era frumos şi blând, ceea ce le-a făcut pe Principesa Margareta şi pe sora ei, Elena, să intre ţarcul lui şi acolo să-l mângâie şi să-l admire. Nu am ştiut nici unii dintre noi unde au dispărut cele două importante personaje, căutându-le peste tot prin casă, ne-am dat seama că s-au dus să-l viziteze şi pe bunul nostru partener. Practic, în acel moment, vizita se cam încheiase, Regele şi Regina ridicându-se de la masă şi mulţumindu-ne pentru toate, îndreptându-se spre uşa de la ieşire, pe care o deschisesem larg. Mulţimea de oameni şi însoţitorii, umpluse strada din faţa casei parohiale. Ne-am luat rămas bun, ne-am fotografiat la poartă după care au plecat.

I-am privit îndelung până le-am pierdut cărarea şi am zis în sinea noastră: "iată un episod frumos din viaţa unei aşezări de la poalele Ţibleşului, Zagra, şi din viaţa unor oameni vrednici ca zăgrenii". Da, era să uit, ei ne-au lăsat însă ceva, amintirea lor pe care o păstrăm în suflet şi care se va duce cu noi până şi dincolo, şi rămân mândria noastră, a românilor. A trecut timpul şi am crezut că acum toate s-au terminat. Dar n-a fost aşa, că doar după două săptămâni ne sună telefonul fix de la casa parohială, exact cu câteva minute trecute peste ora 17.00. O voce de femeie ne îndeamnă să rămânem la telefon întrucât suntem căutaţi de Casa Regală. După doar câteva secunde, ni se spune că la telefon este Principesa Margareta şi că ne caută să ne mulţumească încă o dată pentru felul în care i-am primit, i-am ospătat şi i-am întreţinut. "Ne-aţi binedispus cu felul dumneavoastră de a fi aşa încât nu am simţit oboseala şi greutăţile drumului", au fost cuvintele principesei.

Acum, când Regina Ana se întoarce în pământul sfânt al Ţării spre veşnică odihnă, ne rugăm ca Dumnezeu să o aşeze cu cei aleşi ai Lui în slava Sa, iar Majestăţii sale, Regelui Mihai I şi copiilor Săi să le aducă multă mângâiere şi pace sufletului.

Ioan Dâmbu