Trei echipe din Lechinţa, Beclean şi Bistriţa au participat ieri la un inedit concurs în cadrul căruia și-au arătat cunoștințele teoretice și competențele practice în domeniul horticulturii, întrecându-se în tăierea de întreținere și altoirea pomilor fructiferi.
Ieri s-a desfăşurat la Beclean concursul „Grădinarul Creativ” - primul eveniment inclus în Săptămâna meseriilor, organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului Centrul Europe Direct, și Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud.
Concursul „Grădinarul Creativ” a reunit unități de învățământ cu specializări în domeniul horticulturii, instituții din domeniul dezvoltării inteligente în agricultură și pomicultură, și reprezentanți ai companiei POMBIS SA, sponsor oficial al concursului.
La această primă ediție, desfășurată la Liceul Tehnologic Agricol Beclean au participat următoarele echipe:
-
Echipa „Flori lechințene”, din cadrul Liceului Tehnologic Lechința, alcătuită din elevii Prodan Denisa Valentina, Bidean Paula Clara și Lăcătuș Raluca, în coordonarea profesorului Emilia Negru
-
Echipa „HortART”, din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, alcătuită din elevii Bărbos Alexandru Marian, Stana Daniel Cristian și Vargoczki Estera Denisa, în coordonarea profesorului Carmen Lacatiș-Platon
-
Echipa „Tânărul Pomicultor”, din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Beclean, alcătuită din elevii Costin Camelia, Rațiu Ionuț-Marcel și Tertiș Valeriu Gavrilă, în coordonarea profesorilor Marius Lăpușan și Horea Precub.
Particpanții și-au arătat cunoștințele teoretice și competențele practice în domeniul horticulturii, întrecându-se în tăierea de întreținere și altoirea pomilor fructiferi.
După finalizarea probelor, juriul compus din reprezentantul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița - Director Dr. Ing. Ioan Platon, reprezentantul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud - Consilier superior pe probleme de horticultura Costel Balaci, și reprezentantul POMBIS SA - Șef Fermă Ing. Darius Nicula, a oferit elevilor participanți demonstrații de tăiere și altoire a pomilor fructiferi, împărtășind cu aceștia unele dintre secretele pomiculturii.
Premierea participanților va avea loc vineri, 7 aprilie 2017, începând cu orele 11,00, la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.