Circulaţie în condiţii de iarnă în Pasul Tihuţa unde temperaturile au coborât sub 0 grade Celsius şi iarna încearcă să îşi intre în drepturi!
Chiar dacă în aceste zile suntem sub avertizare meteo de ploi și inundații, ca urmare a încălzirii semnificative a vremii, la munte iarna încearcă să își intre în drepturi și să ne arate că totuși este jumătatea lunii ianuarie.
În Pasul Tihuța ninge de câteva ore bune, de la cota 1.200 în sus circulația desfășurându-se în condiții de iarnă.
Șoferii care au trecut prin zonă spun că drumul este acoperit de gheață și zăpadă, însă se circulă fără probleme în condiții de iarnă.
Ninsoarea nu creează foarte mari probleme, însă la granița dintre Bistrița-Năsăud și judeţul Suceava se înregistrează și puțină ceață, ceea ce reduce parțial vizibilitatea.
Autoritățile vă sfătuiesc să nu plecați la drum dacă nu sunteți echipați corespunzător de iarnă.
Astăzi, de la ora 5:00 și până la ora 12:00 autoutilajele de deszăpezire ale Secției de Drumuri Naționale Bistrița au acționat pe Drumul Național 17 cu 5 utilaje și au răspândit până acum 20 t de material antiderapant.