Peste 7 km din drumul forestier care face legătura de la Leșu spre Tihuța au fost asfaltați în prima partea a lunii mai! Lucrările continuă în această perioadă cu amenjarea de rigole și montarea parapeților. Investiția în valoare de 1,5 milioane de euro este susținută din fonduri europene nerambursabile.
La începutul lunii mai, la Leșu au debutat lucrările de asfaltare a drumului forestier care face legătura cu Tiha Bârgăului – Andrecuța – Tihuța, pe o distanță de 7,3 km. Potrivit primarului Ioan Pop, în această perioadă se continuă cu realizarea acostamentului, amenajarea de rigole și montarea parapeților.
„La acest obiectiv important s-a realizat consolidarea drumului, au fost amenajate podețe, a fost construit un pod nou, s-a turnat asfaltul pe cei 7,3 km de drum forestier. Astfel că ne apropiem de finalizarea investiției care va fi gata în luna august a acestui an. Tot atunci vom face și recepția la terminarea lucrărilor”, a declarat pentru Bitriteanul.ro, primarul comunei Leșu, Ioan Pop.
Lucrările de modernizare și asfaltare a drumului forestier care face legătura de la Leșu spre Tihuța au început în toamna anului 2012. Investiția în valoare de 1,5 milioane de lei se derulează printr-un proiect accesat de administrația locală a comunei Leșu pe Submăsura 125 b – privind îmbunătățirea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea silviculturii.