La Piatra Fântânele a avut loc în aceast sfârşit de săptămână Festivalul de schi fond şi biatlon, eveniment organizat de Tăşuleasa Social în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Liceul cu Program Sportiv, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Brigada 81Mecanizată.
Zeci de bistriţeni au profitat de zăpada care s-a depus în ultimele zile dar şi de timpul frumos care a fost în acest weekend şi au venit la Piatra Fântânele pentru a se distra şi pentru a face puţină mişcare.
Cei mai bucuroşi au fost copiii care, "înarmaţi" cu saniuţe sau saci de nailon umpluţi cu paie, s-au dat de zeci de ori pe pârtia special amenajată.
Concursurile organizate pe pârtia amenajată pe Păşunea Rusu au astras peste 100 de participanţi, dornici să demonstreze că se pricep la sporturile de iarnă.
Întrecerea de astăzi nu a fost însă deloc uşoră, cei mici având de parcurs un traseu care avea o lungime de trei kilometri, iar pentru cei mai mari organizatorii au decis că distanţa trebuie să fie de şase kilometri.
Cei mai buni schiori au fost răsplătiţi cu diplome şi medalii.
Muzica bună, ceaiul fierbinte, vinul fiert şi fasolea cu ciolan au făcut ca totul să fie perfect.
FOTO: Tăşuleasa Social