Ziua Armatei a fost marcată şi în acest an cu o slujbă religioasă urmată de depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş. Zeci de militari, reprezentanţi ai autorităţilor, ai partidelor politice şi bistriţeni s-au adunat astăzi în Piaţa Petru Rareş pentru a participa la sluba de pomenire a celor care s-au sacrificat pentru ţară.
Slujba a început la ora 13.00 şi a fost oficiată de către părintele protopop al Bisericii Ortodoxe Bistriţa-Năsăud, Alexandru Vidican şi de preotul militar al Garnizoanei Bistriţa, Iustin Iulian Şomodean.
Imediat după încheierea slujbei, viceprimarul Bistriţei, George Avram a ţinut să mulţumească tuturor militarilor care îşi riscă viaţa pentru binele şi apărarea ţării şi a neamului, dar nu a uitat nici de cei care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă.
"În ultimii ani, militarii au participat activ la îndeplinirea misiunilor internaţionale de menţinere a păcii şi la combaterea terorismului în diferite zone. Competenţa şi devotamentul arătat, disponibilitatea de adaptare la schimbările determinate de evoluţia fenomenului militar intern şi internaţional, responsabilitatea şi profesionalismul sunt elemente definitorii ale Armatei Române. Aceasta reprezintă în prezent o parte activă a luptei împotriva terorismului, demonstrând că dispune de voinţă, capacitate şi credibilitate, apreciere dobândită de militarii români în operaţiunile internaţionale la care au participat. În noul context internaţional Armata Română este pregătită să răspundă aşteptărilor alianţei NATO şi să contribuie în mod direct la diminuarea riscurilor la adresa securităţii naţionale. Pentru militarii Armatei Române, de la soldat la general, noţiuni precum patrie, onoare sau demnitate au fost şi vor rămâne repere comportamentale definitorii. Cu ocazia Zilei Armatei Române doresc să transmit întregului efectiv militar şi civil, cadrelor militare în rezervă şi în regtragere, veteranilor şi văduvelor de război multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi. Dumnezeu să binecuvinteze Armata Română!", a declarat George Avram .
Cuvinte de laudă şi multe urări de bine a avut şi comandatul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", generalul Dan Greu.
"Vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de noi la sărbătoarea de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, zi simbol atât pentru oştirea ţării, cât şi pentru întreaga naţiune care a dat această armată. 25 octombrie este ziua în care noi, cei care ne aflăm sub faldurile drapelului de luptă ne cinstim eroii care prin jertfa lor ne-au dat puterea de a fi astăzi trăitori pe aceste meleaguri binecuvântate ale României. Este ziua în care ne arătăm respectul faţă de soldaţii români care au luptat cu toată fiinţa şi puterea pe fronturi , rămânând de cele mai multe ori anonimi pentru ca noi să trăim astăzi liberi şi independenţi", a declarat Dan Grecu în cadrul ceremoniei de comemorare a eroilor.
Imediat după încheierea discursurilor au fost depuse mai multe coroane de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor neamului, iar apoi a avut loc defilarea gărzii de onoare.
Militarii, frumos îmbrăcaţi, au fost aplaudaţi minute în şir de publicul prezent la eveniment.
De la acest moment nu au lipsit deputaţii Daniel Suciu, Stelian Dolha şi Ioan Oltean, subprefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele CJ BN, Alexandru Pugna, viceprimarul George Avram, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ, politicieni dar şi zeci de bistriţeni curioşi.