Jucării de pluş, pătuţuri sau cărucioare pentru copii, rechizite, ciocolată, biscuiţi, zahăr, ulei, făină, surprize pentru părinţi şi mai ales pentru copii – toate au adus azi – în toate colţurile judeţului Bistriţa-Năsăud – bucurii şi zâmbete sincere de mulţumire. Împreună, voluntarii au reuşit să facă minuni pentru sute de copii…
Greu de măsurat şi povestit în cuvinte bucuria, fericirea şi emoţia care s-a citit azi, toată ziua, pe faţa sutelor de persoane care s-au bucurat de darurile campaniei „De Crăciun fii mai bun”…
Sute de copii s-au bucurat de jucării şi dulciuri, zeci de familii vor întâmpina sărbătorile de iarnă cu ceva în plus pe masă.
Familia Cocoş şi familia Moldovan din Budacu de Sus, familia Tuli din Ragla, familia Fodor, familia Văcaru, de pe Zorilor, din Bistriţa, familia Andriescu din Unirea, familia Anchidim din Livezile, familia Lăcătuş şi familia Nagy din Livezile sau familia Macrai din Blăjeni – sunt doar câteva din sufletele care au avut azi parte de surprize din partea lui Moş Crăciun care şi-a trimis voluntarii să împartă-n dreapta şi-n stânga nenumărate şi nepreţuite daruri…
Impresii şi concluzii finale ale celorlalte familii care s-au bucurat de roadele generozităţii voastre vor fi prezentate în paginile Bistriţeanul.ro în curând. Deocamdată, frânţi de oboseală, dar bucuroşi după o asemenea magică zi – vă mulţumim tuturor pentru implicarea şi succesul campaniei „De Crăciun fii mai bun”!