Au încasat 10 milioane de euro, au făcut lucrări de mântuială, s-au dus, iar în urma lor au rămas bolovanii, lucrările nefuncționale și autoritățile care să repare oalele sparte. În continuare, proiectul de multe milioane de euro al municipalității, privind amenajări în zona centrală și construirea axelor turistice, dă dureri de cap.
Mai toate lucrările din oraș, au fost recepționate cu o listă lungă de lucruri care trebuie remediate, însă, la doi ani de la terminarea proiectului, problemele continuă să apară.
Dacă pietrele din Piața Mică refuză cu încăpățânare să rămână la locul lor, în ultima perioadă probleme serioase au apărut în fața Palatului Culturii. Mica piațetă, amenajată în această zonă, a cedat și bolovanii trântiți în bătaie de joc, au început să iasă din lucrare.
Nici fântâna arteziană, extrem de dorită de autorități, nu poate fi folosită, întrucât zeci de mașini sunt parcate în această zonă dintr-un simplu motiv - autoritățile au omis să amenajeze și o parcare care să fie suficient de mare pentru cei care vin în parc, locuiesc în zonă sau participă la nuntă, după inaugurarea Palatului Culturii acesta transformandu-se și în Casa de căsătorii.