O cititoare a ziarului nostru a trimis pe adresa redacției câteva fotografii, revoltată de cum a înțeles conducerea cimitirului municipal, situat pe drumul Tărpiului, să curețe mormintele. Iarba a fost aprinsă chiar pe morminte!
„Au dat foc la iarba cosită pe morminte fără să le pese ca ar putea deteriora mormintele...” ne scrie supărată cititoarea noastră care ne roagă să scriem despre „cum și-au bătut joc administratorul cimitirului și angajații de acolo de morminte, dând foc la iarba cosită pe morminte fără rușine și fără să le pese că le pot deterioara sau chiar că ne supără pe noi, oamenii ai căror cei dragi sunt îngropați acolo... unul din morminte este chiar al mamei mele...”
Cititoarea noastră a încercat să ia legătura cu cei care administrează cimitirul însă nu a reușit să găsească pe nimeni, motiv pentru care „am decis să vă trimit vouă pozele și să vadă toată lumea cum își bat joc de cimitir...”.
Redacția Bistrițeanul.ro a sesizat deja municipalitatea pe această temă și așteptăm o reacție viziavi de cele sesizate de cititoarea noastră.