Elevii de la CNLR vor avea parte de o surpriză, luni când se întoc la școală! Campusul la care se lucrează de aproape nouă ani este gata! Terenul de sport va fi și el finalizat în maxim două săptămâni:
În cele din urmă, Primăria Bistrița a reușit să finalizeze proiectul și să dea astăzi în folosință noul campus școlar de la CNLR! Recepția tehnică a avut loc ieri și totul pare a fi în regulă.
Primăria Bistrița a cheltuit în total peste 30 de milioane de lei cu campusul de la Liviu Rebreanu, proiect început de nouă ani, numai în ultima perioada sumele cheltuite depășind 24 milioane de lei.
Elevii care se întorc luni la școală, la cel mai mare Colegiu Național din Bistrița, vor avea un internat modern, o sală de mese nouă, săli de sport dotate la ultimele standarde de calitate, un centru modern de documentare, dar și un corp de clădire nou unde cei mici vor putea ține cursurile fără să mai fie nevoie să vină la școală după-amiaza, clădire care a fost însă dată în folosință în luna martie.
Autoritățile spun că la CNLR este acum unul dintre cele mai moderne și mari campusuri școlare din țară.
Pentru o lună de zile, elevii care vor ocupa unul dintre locurile de la internatul Colegiului Național Liviu Rebreanu vor plăti pentru cazare 60 lei, la care se mai adaugă și cheltuielile cu masa, în funcție de programul ales, acestea variind între 8 lei prânzul și 16 lei/zi pentru mic dejun, prânz și cină.
Primarul Ovidiu Crețu a recunoscut că acest proiect este cel mai important din cariera sa de primar realizat până acum: „altul ar fi centura ocolitoare, dar asta nu ține numai de noi”, a spus edilul.