Zăpada, umezeala și frigul au făcut ravagii la castelul conților Teleki de la Comlod. Clădirea aflată deja în stare avansată de degradare, cu pereți și tavanul prăbușite nu pare să mai reziste mult dacă nu se alocă fonduri pentru conservare.
Din 2015 așteaptă reședința conților Teleki din Comlod să fie cumpărată și reabilitată. Dacă atunci s-au arătat mai mulți interesați de acestă minunăție arhitecturală veche de două secole și jumătate, printre care și Țiriac, în final nu a cumpărat-o nimeni.
Toți potențialii cumpărători s-au „speriat” de costurile mari pe care le implică reabilitarea clădirii, mai ales că de câțiva ani buni se află în stare avansată de degradare: sunt căzuți pereții și tavanul, geamurile sparte, iar elementele de decor de pe fațadă abia mai rezistă.
O serie de fotografii realizate chiar luna aceasta arată faptul că spectaculoasa reședință a conților Teleki abia mai răzbește prin această iarnă, zăpada, umezeala și frigul făcând ravagii. Doar în ultimul an fațada a rămas fără o parte din elementele decorative, iar un sfert din acoperiș s-a prăbușit.
„În acest început de an, am fost la Comlod să vedem care este starea Castelului Teleki. În lipsa unor acțiuni concrete din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, monumentul istoric clasa A se prăbușește încet, dar sigur”, precizează reprezentanții Asociației Mocănița Transilvaniei, care au și încercat introducerea castelului în evenimentele dedicate Mocăniței Transilvaniei.
Castelul are la parter 14 camere, la care se adaugă alte trei încăperi la subsol. De asemenea, acesta este înconjurat de o grădină care se întinde pe 7.843 de metri pătrați. Imobilul a fost ridicat în 1756 de către Istvan Wesselenyi de Hadad și de către soția sa Polixenia Daniel de Warygas. Ulterior, castelul a rămas în proprietatea familiei Teleki.
Foto: Asociația Mocănița Transilvaniei