Terorizați de miile de ciori, de mirosul insuportabil și de plasticele care zboară în toate direcțiile, oamenii care locuiesc la Tărpiu au ajuns la capătul răbdării.

Marele proiect al județului - realizarea primului depozit ecologic din România, nu are nimic în comun cu ecologia. În zonă miroase îngrozitor, la fiecare adiere de vânt putoarea insuportabilă de la gunoaiele adunate grămadă ajungând până departe. Miile de ciori care caută prin gunoaie îi terorizează pe localnicii care nu pot să mai apere terenurile agricole de păsări și, în plus, pungile de plastic și bucățile mai ușoare de gunoaie sunt luate pe sus din depozitul ecologic și împrăștiate peste câmpurile oamenilor.

Întreaga zonă se transformă încet, încet întruna de coșmar.

Oamenii sunt revoltați pe autorități, pe primarul din Dumitra care îi șicanează dacă protestează sau vorbesc cu presa, dar sunt deciși să nu-și vândă terenurile pe care le au în apropierea gropii de gunoi dintr-un simplu motiv: se tem de blesteme... De blestemele satului, de blestemele oamenilor, ale copiilor lor....

De dimineață și până la căderea nopții, doi bătrâni, care au ghinionul să aibă singura bucățică de teren chiar lângă groapa de gunoi, aleargă pe câmp să își salveze culturile. Nu le prea iese... Au încercat în zadar să lupte cu miile de ciori, însă acestea sunt prea puternice și prea rapide pentru doi bătrâni fără puteri.

„Miroase îngrozitor și nu ne putem apăra de ciori. Până acuma n-am avut problema asta cu ciorile, cu mirosul. De când e groapa de gunoi, miroase și suntem bolnavi... Suntem și noi de acum bătrâni și ne-am gândit să avem și noi o bucățică de teren, să nu mergem să cumpărăm de toate. Noi am fost învățați să lucrăm, dar acum o să lăsăm pustiu terenul. La anul nu mai putem... Am holdă, am erbicidat, am muncit și acuma nu mai avem ce recolta... tot au distrus ciorile”, povestec cu tristețe cei doi bătrâni.

„Noi vrem să dăm terenul la copii, nu vrem să-l vindem. Cum să-l vindem? Să mai facă o groapă de gunoi și aicea și să omorâm oamenii din sat? Să ne blesteme toată lumea? Că toată lumea îi necăjită că intră în pământ și în apă mizeria și mirosul... și ne îmbolnăvim cu toții aicea. Noi am vrea să desființeze groapa de aicea nu să facă alta, în pădure. Să facă ce-or ști și să ducă unde or ști să nu mai vină pe noi mirosul ăsta și toate ciorile astea”, spune Maria Ciunterei, una dintre localnice.

„Sunt mii de ciori, iar oamenii ăștia numai pământul acesta, îl au. Toată ziua vin aicea și-l apără de ciori. Toată ziua stau săracii aicea și își păzesc pământul de ciori... De mirosit, miroase întruna două-trei minute nu miroase, după care un minut iar miroase și tot așa în funcție de cum circulă vântul. Noi am semănat a doua oară pe teren. Eu nu am timp să stau acolo tot timpul să păzesc ciorile astea. Primăria știe, am fost, am făcut sesizare, la mediu și ni s-a spus să se ocupe primăria, dar în rest nimic”, povestește și Rodica Muthi.

Femeia recunoaște că de anul trecut de când întreg satul s-a răsculat împotriva mirosurilor insuportabile de la groapa de gunoi nu au mai fost deversări de levigat, însă problemele celelalte au rămas. „Ciorile sunt tot aici, mirosul este tot aicea, celofanul e pe teren - tot aicea sunt. Noi le-am spus din start că terenul pentru așa ceva nu-l vindem, dacă vor să facă altceva îl vindem, dar pentru așa ceva – pentru o groapă de gunoi nu-l vindem! Nu vindem ca se ne blesteme toți urmașii noștri că din cauza noastră moare satul. Nu suntem de acord ca în pădure să construiască o nouă groapă. Dacă ne mai ia și oxigenul din pădurea aceea, suntem distruși... Suntem terminați... Atâta oxigen mai avem, uitați-vă împrejur că nu mai este nimic. Mirosul circulă cum circulă vântul și vine și din pădure”, mai spune femeia.

Deși își doresc ca uirmătoarea celulă a gropii de gunoi de la Tărpiu să fie amenajată în pădure deocamdată autoritățile nu au făcut niciun demers către Agenția pentru Protecția Mediului în acest sens.