Elevii din clasa a VI-a A de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bistrița au trăit momente de mare emoție și bucurie ieri, 9 decembrie 2015, la întâlnirea on-line cu partenerii italieni din noul proiect eTwinning de colaborare școlară europeană - „I love English”.
Proiectul a fost creat și adaptat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și reprezintă un cadru atractiv de învățare și de exersare a unor cunoştinţe, abilităţi și atitudini necesare împlinirii şi dezvoltării lor personale, incluziunii sociale, inserţiei profesionale (comunicare în limba maternă/ în limbi străine, competențe digitale, tehnologice, competenţe sociale şi civice, conştientizare şi exprimare culturală, etc.).
Crăciunul, cea mai așteptată sărbătoare de către copii, a fost provocarea și contextul întâlnirii noastre cu elevii celor două școli din Italia, ISISS Cicognini- Rodari din Prato, profesor Rossana Falsetti și ICS „Castellani" din Prato - Plesso Secondaria di I Grado „L. Tintori", profesor Luciana Sequino.
Îmbrăcați de sărbătoare, lângă tradiționalul brad de Crăciun, toți elevii noștri au avut ocazia să se prezinte, să arate și să descrie obiectele și ornamentele de Crăciun realizate la Atelierul EcoArt, să transmită urări și să cânte două colinde în limba engleză, împreună cu elevii parteneri. Nici colinda tradițională românească nu a lipsit.
Nu au lipsit zâmbetele, voia bună, aplauzele. Mulțumim eTwinning, partenerilor italieni prof. Rossana Falsetti și prof. Luciana Sequino, managerilor școlii, dir. prof. Imola Doris Vass, dir. adj. prof. Georgeta-Mariana Moldovan, profesorilor din școală care ne-au sprijinit în această acțiune: prof. Daniela Muscari, prof. Adina Bălan, prof. Violeta Poenar, prof. Dan Buta, informatician Marius Pop, biblotecar Cecilia Deac.
Am fost, în același timp, colindători și gazde, elevi și profesori, cu dorința de a împărtăși experiențele noastre de învățare, gândurile bune și speranța de mai bine și mai frumos în viețile noastre. Crăciun fericit tuturor, An Nou cu sănătate și bucurii nenumărate!
Prof. Teodora Popescu