Are doar 33 de ani, peste 1000 de câini dresați în palmares, un loc 8 la campionatul mondial de dresaj și nu se vede făcând altceva în viață. Iubește și educă orice câine i se încredințează. Stăpânul primește înapoi, după câteva săptămâni, un prieten educat, care știe bunele maniere sau îl apără, dacă e nevoie...
Ciprian Nechita este dresor de câini profesionist. Și nu unul oarecare. Este, cu siguranță, unul dintre cei mai buni din țară dacă pentru a susține o astfel de afirmație aduci ca argument cei peste 1000 de câini dresați profesional de 15 ani încoace și faptul că a fost primul român aflat între primii zece dresori din Mondioring- competiție internațională de dresaj dedicată exclusiv profesioniștilor, unde, în 2009, la ediția din Cehia, a luat locul 8. Într-o astfel de competiție, la fel de important ca dresorul este câinele cu care lucrează. În cazul său a fost vorba de Niko, un Ciobănesc Belgian Malinois, un exemplar superb, foarte inteligent și docil, pe care l-a pierdut în urmă cu două săptămâni, când o boală gravă l-a răpus.
De altfel, Ciprian Nechita are o canisă de Malinois (Von Haus Nechita), de unde au ieșit câini dedicați pentru pază și apărare, câteva exemplare ajungând și la școala de dresaj de la Sibiu. Malinois este o rasă deosebită, extrem de inteligentă și agilă, câinii din această rasă fiind folosiți de polițiștii din multe țări din Europa în misiuni dificile, iar în ultimii ani și de cei din România. Chiar acum, la Sibiu, astfel de câini sunt dresați pentru depistarea țigărilor de contrabandă.
Dresor nu te naști, dar instruirea și rezultatele te pot face unul foarte bun
A început să disciplineze primul câine în clasa a IX-a. Era un Ciobănesc German pe nume Blacky. L-a învățat primele comenzi după cum a auzit pe la alții că se dresează câinii și citind mici rubricuțe de dresaj din revistele de specialitate. A citit și a pus în practică orice informație și a făcut eforturi de neînțeles pentru alții doar pentru a învăța o meserie și a face în viață ceea ce-și dorea și-l face și astăzi fericit: dresajul canin.
Spre exemplu, aproape un copil și necunoscând pe nimeni a stat ore în șir în gara din București așteptând răbdător să-și întâlnească maestrul: dresorul Gabriel Cocu. L-a întâlnit și, mai mult decât atât, a lucrat alături de el ani de zile și a fost atestat de acesta ca și dresor profesionist (Cocu era de altfel singurul profesionist care putea face astfel de atestări). Deși ar fi putut rămâne la București, iar banii nu ar fi fost deloc de neglijat, în 2000 s-a întors acasă, la Bistrița, pentru a pune bazele școlii de dresaj care îi poartă numele.
Școala de dresaj Ciprian Nechita
Reîntors la Bistrița, Ciprian Nechita a deschis prima școală de dresaj canin și prima pensiune canină. Pentru că dresorul este printre cei mai buni dintre cei buni, școala este una de succes, iar de la deschidere și până acum peste 1000 de câini au trecut prin mâinile sale. Dresează în jur de 10-12 câini pe lună, iar clienți din toată țara își așteaptă răbdători rândul să-și aducă câinii. Acum, spre exemplu, în pensiune sunt câini din Satu-Mare, Cluj, Sighetu Marmației, Alba Iulia și Bistrița. Rasele?! De tot felul! Bichon, Dog German, Brac german, Ciobănesc Mioritic...
În școala de bune maniere fac cursuri și doi cățeluși din rasa Ciobănesc Australian din canisa proprie. Ciobăneștii Australieni sunt câini foarte frumoși, extrem de inteligenți, care adoră copiii și au suficientă energie cât să se joace toată ziua. Fără dresaj însă, energia lor s-ar risipi în prostioare care ar da dureri de cap stăpânului.
Metoda folosită pentru dresaj în cadrul școlii este recompensa, însă rezultatele depind foarte mult și de ceea ce se întâmplă după ce câinii pleacă acasă.
”90 la sută din reușita unui dresaj ține de proprietar. Dacă nu respectă regulile pe care noi i le spunem după ce își duce câinele acasă și nu lucrează mai departe cu acesta, nu trebuie să ne mire că după un timp câinele uită anumite comenzi. Educația continuă acasă. Noi doar îl educăm și îl pregătim să fie cuminte, ascultător sau un câine bun de pază. Mai departe, ține de dedicația fiecărui proprietar...”, ne explică Ciprian Nechita.
Un exemplu pozitiv de proprietar care a tratat cu mare seriozitate dresajul și munca cu câinele său este Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean. Acesta și-a dresat recent Brac-ul German cu care va ieși la vânătoare și Ciprian Nechita are numai cuvinte de laudă pentru seriozitatea și interesul cu care a tratat educația câinelui său.
O familie de dresori, o căsuță superbă - pensiune de lux pentru câini
Ciprian Nechita și-a construit toată viața în jurul dresajului de câini. Pe partenera sa de viață, Claudia Pantiș (28 ani), a cunoscut-o tot la concursurile la care făceau demonstrații de dresaj. Claudia a venit alături de Cipri din Oradea și dresează la rându-i de 12 ani câini, fiind specializată pe dresajul de companie, agility și dog dancing. De câțiva ani formează o familie, și-au făcut o căsuță superbă la Șieu-Sfântu și împreună se ocupă de școala de dresaj și de pensiunea canină. Au un băiețel de un anișor, care, foarte probabil, va duce pasiunea părinților mai departe, partenerii săi preferați de joacă fiind tot câinii.
Tot conceptul gospodăriei a fost gândit astfel încât câinii să aibă parte de cele mai bune condiții de antrenament și cazare. Spațiul verde a fost rezervat zonei în care se desfășoară antrenamentele zilnice, iar în imediata vecinătate a casei sunt ”camerele” de cazare ale pensiunii canine, 13 la număr, cu spații de cazare interior și exterior, plus trei țarcuri de vară. Pensiunea canină are și sisteme de încălzire, iar la cerere câinii pot sta și în casă, însă prețul cazării crește. Ca la orice pensiune care se respectă, se oferă și servicii ”Pet Taxi”, adică se asigură și transportul câinilor.
Pensiunea este preferată de cei care merg în concediu și vor să-și lase animalele pe mâini bune și cu tot răsfățul unui concediu, inclusiv ore de joacă incluse în programul zilnic, ca să nu mai amintim de șezlongul din curte și piscină. Cazarea unui câine cu mâncare, asistență medicală și tot răsfățul costă 30 de lei/zi.
Dresajul sau ”cei 7 ani de acasă” ai câinelui
Ciprian Nechita spune că de-a lungul anilor s-au schimbat nu numai câinii și rasele care vin la dresaj, ci și motivele. Astfel, dacă mai demult i se aduceau câini pentru că era o modă să îți aduci câinele la dresaj, iar stăpânii nu prea știau nici ce să ceară și nici să aprecieze rezultatele, acum, cei care îi lasă câinele la dresaj știu foarte bine ce vor de la câinele lor, dar și să aprecieze munca și talentul dresorului. Foarte mulți vin la el pentru dresajul de pază și apărare, și mulți ajung aici după ce au probleme, fie cu agresivitatea, fie cu energia cîinelui.
Pentru orice câine este de bază și ține de cei ”7 ani de acasă” dresajul de companie sau de disciplină în care învață să stea cuminte, culcat, să aștepte, să meargă la pas alături de stăpân. Mai departe, în funcție de rasa câinelui și dresajul poate fi specializat: agility (învingerea obstacolelor care va pune în valoare inteligența și agilitatea câinelui), dog dancing (combină dresajul cu dansul și se bazează pe legătura dintre stăpân și câine), pază și apărare (dezvoltă controlat agresivitatea câinelui).
Ciprian Nechita spune că nu au prea fost câini care să-i reziste, dar sunt anumite rase care se dresează mai greu - Chow-Chow, Shar Pei ( dresajul se recomandă de foarte timpuriu, chiar de la 4 luni). Iar cel mai greu de dresat i-a fost un câine din rasa Sfinx ( o rasă trei sferturi pisică). Ciobănescul carpatin este un câine cu cel mai bun instinct de proprietate, apără casa fără perimetrul bine trasat al unui gard, iar pentru pază și apărare și rezultate superioare în dresaj recomandă cu drag câinii din rasa Malinois - ciobănesc belgian. Și vârsta la care se aduce câinele la dresaj e importantă, dar dresorul ne povestește că a avut în școală un câine ciobănesc de 8-9 ani, care trebuia să plece în America, și a reușit să-l disciplineze fără prea mari probleme.
”Mai mult decât un animal, câinele dumneavoastră face parte din familie, ocupând un loc important în inima și casa dumneavoastră. Deși uneori nu ne dăm seama, există o legătură puternică de dragoste și încredere între voi. Daca pentru dumneavoastră casa în care locuiți este un mediu obișnuit, pentru câine este o lume ciudată și confuză în care jucăriile din funie seamănă cu franjurii unui covor, iar jucariile chițăitoare seamănă cu jucăriile copiilor. Câinele nu știe unde este toaleta sau când are voie să latre. Câinii au foarte multe de învățat. De aceea, școala de dresaj vă ajută să dresați câinele pentru ca acesta să se poată integra în casa și familia dvs. La Școala de dresaj Nechita suntem siguri că un câine bine dresat este un câine fericit” - www.dresajnechita.ro