M-am grăbit să ajung, la lăsatul serii de joi, 22 septembrie - m-am grăbit să ajung la Livezile, la acești oameni de mare omenie - Marc Michel Vinay, artist plastician, fire iscoditoare și creativă - din nimic face artă ! - și Maria Vinay, soția, colega și prietena noastră, a tuturor celor ce încercăm să simțim Franța, cultura și civilizația franceză mai aproape de noi, de România.

Nu vă ascund că am avut o undă de emoție. Nu, nu pentru faptul că se vorbea și se mânca „franțuzește”, ci pentru ineditul situației și dorința ca totul să iasă foarte bine. Știu ce meticulos este prietenul Michel și cât e de pretențios față de propriile creații și evenimente.

Știam că se pregătise încă din timpul ultimei vizite acasă, în Franța, din 2016, pentru această seară specială. Plus efortul de „cuhnie” făcut cu devoțiune de Maria și nepoata Alexa, de mai bine de o săptămână.

Dar să o iau pe rând. Au fost lansate 20 de invitații. S-au rezervat 15. Apoi, din varii motive, au mai renunțat vreo câțiva și am rămas 11-12, cu tot cu presa. Îmi dau cu presupusul: cred că i-a speriat ideea conversației în limba lui Voltaire...

Nimic mai fals. Ca de obicei, melanjul de limbi a rămas la ordinea zilei și nu a contat. Spiritul francez, liber și vertical, da! Dacă mă gândesc bine s-a vorbit chiar și în engleză și germană, pe lângă franceză și română. Toată lumea s-a simțit foarte bine.

Nu a fost un concurs de limba franceză! Nici un dineu de 5 stele, cu nu știu ce ștaif sau „ținută obligatorie”. Așa că pot regreta cei ce nu au venit din aceste considerente.

Despre convivi numai de bine. Educați, manierați și afabili. Nu le-am cerut aprobarea și deci nu voi da niciun detaliu despre ei. Firește, pozele rămân fără etichetări.

Înainte de a vorbi de „provocarea” propusă de meniul și băuturile provenite din marele „hexagon european”, un cuvânt trebuie spus despre acest univers... paralel, în care trăiesc Michel și Maria.

După ce se închide poarta, te simți departe de orice agendă, te lași furat de liniștea și pacea bătrânei case săsești. Cât e de bine! Dacă se poate vorbi frumos de invidie, atunci îi invidiez... În curtea care dă spre șură și grădină nu poți să nu-ți lași privirea să vagabondeze de la cățelușă, pisici, cuiburi de rândunici, la „instalațiile” artistice ale amfitrionului, ce decorează firesc ambientul (vezi foto).

Într-un vas pântecos, bucuros de oaspeți, Michel prepară punciul zilei din care ne servește apoi Alexa și Maria cu un zâmbet larg, de bunvenit. E momentul ruperii de lumea de afară și de integrarea, pe nesimțite, în această miraculoasă lume paralelă, atât de sinceră și bogată sufletește.

Ne-am cunoscut / recunoscut cu bucurie toți și am ajuns, în fine la masa din sufragerie. „A mânca” - nu înseamnă nici pe departe „a înfuleca”. „A fi gurmand” în accepțiunea franceză nu reprezintă doar ideea de cantitate de alimente și băuturi ingerate fără noimă.

Nu! E, în esență, bucuria de a savura un fel de mâncare cu o anume băutură. Consonanța spre perfecțiune a olfactivului cu gustativul dă adevărata măsură a cinei servite. La acest capitol...„Chapeau” !, francezii sunt inegalabili.

În deschidere a fost spuma de avocado cu felii de somon afumat, în pat de salată verde și cu tomate mici, numai bune de atras atenția. Un deliciu! A urmat imediat un pateu de morilles (zbârciogi - o ciupercă impresionantă prin parfumul nostalgic, de pădure după o ploaie binefăcătoare de primăvară, extrem de persistent și insinuant). Spre comparație, e ca și Coco-Chanel No.5 ce prin ușoara-i utilizare te va face, invariabil, să întorci capul după respectiva femeie. Și descoperi că a meritat!

Straturile complexe, de la carne de porc la ficat de pasăre, cu un atractiv melanj de culori, foarte frumos aranjate au în partea superioară acest extract special de zbârciogi. E nemaipomenit! În secțiune seamănă cu drobul de Paști de la noi, copt în tavă de cozonac, dar ca și conținut este cu totul altceva.

Trebuie să adaug pâinea făcută de Maria în casă și coaptă în cuptor adevărat; cu ceapă, cu bere și clasic franțuzească pregătită de artist (vezi foto).

Michel nu s-a lăsat și a adus din regiunea natală un jambon întreg de Haut-Doubs, de la munte, crud și afumat din care am putut gusta, în felii foarte subțiri, toată savoarea Franche-Comté-ului. Până aici mâncarea s-a lăsat foarte bine acompaniată de Listel, vinul „rosé” de pe nisipurile din Camargue, din delta fluviului Rhône, cel mai căutat „rosé” din Franța. Sec, aromat și înduioșător. Te face să-l bei cu dragoste. Nu poți să-l mai uiți după aceea.

„Le plat de résistance” - felul principal al serii a fost „Bœuf bourguignon avec des légumes”... O nebunie!

Prietenul neamț de lângă mine nu se mai putea opri din „degustare”. Imaginați-vă o cărniță de mânzat ținută mai multe zile într-un merlot syrah, rubiniu și ușor taninat, cu mirodenii, ierburi și alte acareturi, numai de stăpâna cuhniilor știute și apoi prelucrată la foc mic 4-5 ore, într-un sos din același vin + cartofi și morcovi, mari și frumoși, ca și garnitură... Firește 2-3 pocale din același Merlot Syrah, din zona Côtes du Rhône, din colecția „Vieux Papes” ! Atât de încântătoare e combinația că foarte greu te poți desprinde și opri din degustare ! No comment !

Nici desertul nu a rămas mai prejos: spumă de ciocolată - „mousse”, în două ape: de culoare închisă și mai deschisă, cu moț de spumă albă de rubarbă-lămâie și, pentru cine a mai dorit și tartă cu mere, preparată după o rețetă tradițională, a Franței de altădată.

Final apoteotic, la mare înălțime, cu toate brânzeturile / a strălucit celebrul Comté superbun, de altfel unic în lume ! și ca digestiv nu a fost „picătura” de coniac ci o renumită țuică de mere, celebrul calvados din zona de vest a Franței, sub apelativul „Le trou Normand”. Drege stomacul și înaripează mintea.

O cină de zile mari. Franțuzească. De foarte bună calitate, dar totuși fără falafastâcuri și pretenții de mare aristocrație. Nici nu era cazul.

La fel de inspirată s-a arătat a fi invitarea Cameliei Toma și a trei foarte tineri actori ai trupei de prestigiu „Corint”, a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”. Este vorba de Paula Sîngeorzan, studentă, Răzvan Bărbos, student și Alex Echert, elev în clasa a XII-a.

Camelia Toma, un magician al verbului și o devotată slujitoare a Thaliei, conduce această trupă, azi cunoscută în multe țări ale lumii, de peste două decenii ! Michel și Maria i-au oferit căldura unui cămin și i-au pus la dispoziție un spațiu clar neconvențional. Public restrâns, avizat. O senzație de intimitate ce face să reverbereze emoția. Se lăsase noaptea și mai și ploua. Nicio problemă. Împreună cu Paula, Răzvan și Alex, a regândit niște texte și a creat două momente deosebite.

Primul, în curte, la lumina lumânărilor, despre Ea și El ; Ea și Ei ; Ei, El și Ea, cu replici-sentință sau gesturi de suficiență masculină din tot ce ne caracterizează. Fără rețineri. La obiect. Aplauze sincere, prelungite.

Al doilea moment - l-aș numi „metamorfoza/zele lui Vlad Țepeș”, interpretat în sufragerie, în clar-obscurul unor veioze și al lumânărilor, la o distanță extraordinar de mică de spectatori. Aveai impresia că eroul îți vorbește tainic, numai ție, că știe el ce știe, despre tine, despre noi și despre utilitatea țepei atunci și apoi trecerea la modernitatea în care se încadrează fără vreun efort deosebit.

Ce surpriză ! Ce interpretare ! Toți trei sunt foarte buni ! Reiau : Răzvan - Paula - Alex - regie și tot ce înseamnă culise : profesor Camelia Toma ! Au și fost foarte multe aplauze din suflet. Sincere felicitări trupei Corint !

Inițial am crezut că voi pleca imediat după ora 8 pm. Cu asemenea meniu, gazde, secvențe de teatru de cea mai bună calitate, nu am putut pleca decât după ora 10 pm. În aceeași situație s-au aflat și ceilalți convivi. Ce seară ! Ce surpriză plăcută ! De neuitat.

Aștept, așteptăm cu nerăbdare noua manifestare din lunile de iarnă. Închei cu felicitări adresate familiei Vinay! Din inimă: MERCI MICHEL, MARIA et ALEXA! A la prochaine...!

Mircea Seleușan-Bătrânu