Pietonalul Liviu Rebreanu s-a animat încă de la primele ore ale dimineţii iar prichindeii au roit în jurul meşterilor sosiţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării ca să-i înveţe pictura heraldică sau diferenţa dintre spadă şi sabie. Cel mai mic cavaler al cetăţii are 4 luni, cel mai simpatic spadasin n-a împlinit 3 ani!
Ediţia din anul acesta a Serbărilor Bistriţei Medievale a adus ca noutate faţă de precedentele ediţii – spectaculoase ateliere de creaţie pentru toate vârstele. Începând de azi dimineaţă şi până duminică spre seară –bistriţenii sunt poftiţi să experimenteze viaţa la cetate şi să înveţe arta de mânuire a spadei sau să realizeze obiecte artizanale cu specific medieval.
Deosebit de atractiv a fost atelierul de mânuit spade şi pictură pe scuturi din lemn. Asociaţia Circensium Historiae i-a provocat pe copii şi adolescenţi să înveţe regulile luptei scenice cu spada medievală şi floreta, precum şi regulile cavalerismului. Maestrul Aragorn (alias Marian Simion, actor la Teatrul Logos, maestru de arme la Medieval Art) a avut mult de lucru în această dimineaţă, fiind asaltat de copii înveşmântaţi de Runa Petringenaru şi Maria Postea în straie dichisite, bogate şi pline de culoare, croite pentru domniţe şi curteni – gata să fure din secretele luptelor medievale.
Bogdan Gărgăriţă, din echipa Medieval Art din Bucureşti, s-a ocupatde atelierele de pictură pe scuturi din lemn şi a povestit pentru Bistriţeanul.ro că picture heraldică este o artă aparte – pentru că se ocupă de simboluri, imagini care descriu meserii şi bresle de altădată – din vremurile demult apuse pe când oamenii nu prea ştiau să citească iar imaginea trebuia să transmită totul – fiind cu adevărat o carte de identitate a cavalerului.
Atelierul de pictură heraldică se desfăşoară pe tot parcursul Serbărilor Bistriţei Medievale, taxa de participare fiind 15 lei: aceasta include materialele consumabile iar la sfârşit copiii pot să-şi ia acasă scutul pictat de mâna lor.
De un mare success s-a bucurat şi Gavrilă Leonte Gavrilaş, olar din comuna Prundu Bârgăului, membru al Asociaţiei Meşterilor Populari şi Artizanilor din Judeţul Bistriţa-Năsăud, care coordonează un Atelier de olărit şi pictură pe ceramică, şi care a smuls laun moment dat aplauze din partea unui grup de turişti aflaţi în trecere, carel-au urmărit realizând la roata olarului “pe viu şi îndirect” câteva vase de ceramică.
Meşterii – unii participând pentru prima oară la Serbările Bistriţei medievale – s-au declarat încântaţi de festival. Singura lor dorinţă ar fi fost ca atelierele de creaţie – sufletul acestor serbări, practice – să fie amplasate La capitolul “ce ar fi de îmbunătăţit” artiştii au remarcat cu tristeţe că unele “chinezării de plastic fluorescente nu-şi aveau locul într-o veritabilă cetate medievală…”
Pentru mai multe informaţiireferitoare la atelierele de creaţie pecare le puteţi frecventa la Serbările Bistriţei Medievale – accesaţi şi linkul:
Ateliere de spadă şi creaţie artistică la Serbările Bistriţei Medievale 2015