Cu o capacitate de 320 de locuri, Căminul Cultural din localitatea Suplai, comuna Zagra beneficiază în această perioadă de o serie de lucrări de reabilitare și modernizare. Investiția în valoare de 110.000 lei este susținută strict de bani de la bugetul local.
Pe data de 20 iulie, la Zagra au debutat lucrările de reabilitare și modernizare a Căminului Cultural din localitatea Suplai. Investiția în valoare de 110.000 lei este susținută strict din fonduri de la bugetul local al comunei, alocarea banilor prin Consiliul Local având loc anul acesta. Până la această dată, peste 60% din investiție a fost deja executată, lucrările urmând să fie gata cel târziu la jumătatea lui septembrie.
„Până acum s-a realizat exteriorul clădirii și se lucrează la finisajele interioare, urmând să fie adusă și aparatura pentru camera frigorifică. Este un imobil cu parter și etaj, cu un total de 320 de locuri. Investiția va fi gata cel târziu la jumătatea lunii în curs”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Zagra, Dumitru Bușcoiu.
Potrivit lui Bușcoiu, până pe data de 15 septembrie vor avea loc recepțiile la terminarea lucrărilor la trei obiective susținute din fonduri locale și unul cu finanțare europeană. Este vorba de: reabilitarea exterioară a Școlii Generale „Nicolae Drăganu” din Zagra ( 150.000 de lei, bani de la bugetul local), reabilitarea și extinderea Căminului Cultural de la Poienile Zagrei ( 580.000 de lei, bani de la bugetul local), modernizarea Căminului Cultural de la Suplai ( 110.000 lei, tot bani de la bugetul local), modernizarea și asfaltarea drumului forestier ce pornește de la Mănăstirea Suplai – Bichigiu până la Poalele Țibleșului pe o lungime de 8,5 km ( 1,5 milioane de euro prin proiect cu finanțare europeană).