În cadrul ceremoniei de acordare a titlurilor de cetățean de onoare, Consiliul Județean a oferit și peste 25 de diplome de excelență în principal sportivilor și funcționarilor publici. Printre cei premiați s-au numărat și Alexandru Mușat, care a făcut senzație la „Vocea României” și Yasmina, care a câștigat „Next Star”.
Consiliul Județean a acordat astăzi, în cadrul ceremoniei de acordare a titlurilor de cetățean de onoare al județului și 26 de diplome de excelență. Printre cei care au primit diplome de excelență se numără Octavian Harșian, unul dintre cei mai mari fermieri pe care-i are Bistrița-Năsăud, funcționari publici cu cariere care se întind pe câteva decenii, mai multe cadre militare în rezervă, dar și sportivi care au făcut cinste județului.
Diplomă de excelență a primit și Alexandru Mușat, bistrițeanul care i-a vrăjit pe români la „Vocea României”, competiție în care a ajuns până în finală. Tânărul muzician nu a reușit să ajungă la ceremonie, trimițându-l pe tatăl său, care a transmis mesajul fiului său: „Mândru că sunt bistrițean”.
Premiată a fost și Yasmina Butilă, marea câștigătoare a trofeului „Next Star” România, sezonul VII. Aceasta a venit și și-a ridicat diploma, mulțumindu-le celor prezenți pentru recunoașterea meritelor sale. Mai multe despre Yasmina puteți citi AICI.
Au mai fost premiați antrenori și sportivi de Muay Thai, Karate Kyokushin, Frestyle K1 și chiar handbal. Diplomă de excelență a primit Adrian Moldovan, golghetera Oana Chirilă, Alexandru Radu Moldovan și antrenorul Horațiu Pașca pentru cum au reușit să renască hadbalul bistrițean și să-l ducă spre performanță.