A devenit un trist obicei ca după fiecare ploaie Bistrița să fie inundată. În afara zonelor „abonate” de ani de zile la inundații, la fiecare ploaie torențială crește numărul zonelor în care canalizarea orașului cedează și apele se revarsă în curțile și casele bistrițenilor.
Furtuna care a afectat Bistrița în această după-amiază nu a fost lipsită de probleme pentru numeroși localnici care au cerut ajutorul pompierilor, al angajaților de la Aquabis sau al rudelor și prietenilor, pentru a scăpa de apa care le-a inundat casele. Pompierii volutari au intervenit în mai multe zone ale orașului pentru a evacua apa din case.
Dumbrava... inundată
Cele patru echipe s-au împrăștiat în tot orașul, cele mai mari probleme fiind înregistrate la grădinița Dumbrava Minunată a cărui subsol a fost inundat pentru a două oră în ultima perioadă. Canalul din fața grădiniței este înfundat de săptămâni bune. Deși la intervenția de acum două săptămâni pompierii voluntari au anunțat personalul gădiniței că este necesar să solicite intervenția Aquabis pentru a debloca scurgerea, astăzi istoria s-a repetat și apele nu au putut fi colectate de canalul înfundat situat în fața imobilului așa că au inundat subsolul clădirii.
La câțiva metri depărtare o altă casă a fost inundată cu totul... În ajutorul locatarilor au sărit rapid câțiva prieteni de familie care au încercat să scoată apa din dormitoare, bucătărie și baie. Oamenii susțin că și aici este de vină canalul înfundat și necurățat de angajații regiei de apă.
Canalizarea a ieșit în Subcetate!
Disperare mare și în rândul câtorva locatari din zona Subcetate. Locatarii a trei case situate aproape de intersecția cu drumul de centură au avut parte de o după-amiază de coșmar după ce canalizarea a ieșit în case, curți și grădiri. Șocul oamenilor este cu atât mai mare cu cât în zonă nu au fost niciodată astfel de probleme iar bistrițenii bănuiesc că de vină ar fi lucrările care se desfășoară pentru amenajarea noului sens giratoriu.
Într-una dintre case canalizarea a inundat întreg parterul, în baie mizeria ajungând la un metru. Intervenția pompierilor volutari nu a fost deloc ușoară, mai ales că accesul în baie era blocat de canitatea enormă de apă și dejecții aduse de canalizare iar de miros nu mai pomenim...
Străzi și intersecții inundate... mai miră pe cineva?!
Intersecțiile din Bistrița au fost și ele preț de minute bune inundate, șoferii fiind nevoiți să treacă prin apă pentru a-și continua drumul. Nici strada Mihai Viteazu nu a făcut excepție de la regulă – ploaia acoperind în doar câteva clipe întreaga zonă. Oamenii care locuiesc în apropiere spun că un Logan a rămas blocat ce apa ar fi ajuns la motor și mașina s-a oprit chiar în mijlocul „lacului”.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au ajutat și ei la avacuarea apelor din mai multe gospodării situate pe strada Mihail Kogălniceanu și pe strada Parcului.