După ce luni de zile şantierul a fost gol, lucrurile au început să se mişte. Podul provizoriu de lemn a dispărut şi în zonă a fost adusă o parte din structura de beton a podului Berăriei. Încet dar sigur, lucrările avansează şi se apropie de final.
Lucrările de amenajare ale podului Berăriei au început în martie anul trecut, iar termenul de finalizare era de 18 luni de la data semnării contractului. Dacă în toamnă şi în iarnă şantierul a fost pustiu şi nu s-a mişcat niciun pai, de câteva săptămâni muncitorii au reapărut în zonă şi s-au pus pe treabă.
Podul făcut proviziu din lemn a fost demontat şi dus de acolo şi se fac pregătiri pentru amenajarea celui din beton. O parte din structura podului a fost adusă în şantier şi deja se fac pregătiri pentru continuarea lucrărilor de amenajare a podului.
Acesta ar trebui finalizat până în luna septembrie cel târziu, iar municipalitatea deja face planuri pentru modernizarea străzii Faleză care este în continuarea podului Berăriei.
Podul peste râul Bistriţa va avea două benzi de circulaţie şi două trotuare, deschiderea fiind de 40 metri. Partea carosabilă a podului va avea o lăţime de 7,80 metri şi două trotuare pietonale de 1,50 metri, delimitate de glisiere de protecţie de 0,55 metri lăţime spre zona carosabilă şi parapete pietonale metalice de 0,25 metri lăţime spre exterior.
Accesul pe noul pod dinspre Strada Petru Maior se va face printr-un sens giratoriu nou, care va avea două benzi de circulație. Potrivit planurilor, podul va fi destinat şi pentru traficul greu.
Pentru podul care face legătura între strada Libertăţii şi zona Zăvoaie, municipalitatea cheltuie 4,8 milioane de lei, bani proveniţi de pe urma unui împrumut accesat anul trecut de Primăria Bistriţa.