O mulţime de copii şi părinți, bunici sau simpli admiratori ai naturii au acceptat provocarea de a întinde arcul şi de a nimeri ţintele amenajate în apropiere de Turnul Dogarilor, zilele trecute, într-o inedită competiţie. „Astfel se pot genera schimbări comportamentale şi de atitudine pozitivă ale tinerilor în relaţiile din societate...”
Asociația Club Sportiv Arc Transilvan din Bistrița a organizat timp de trei zile o serie de evenimente reunite sub titulatura „Bistriţa medievală, arc peste timp” în perioada 14-16 iulie 2017.
Orașul nostru are o istorie cunoscută de mai bine de șapte veacuri, fiind unul din cele șapte burguri a căror prezență pe teritoriul Transilvaniei i-au adus acesteia în Evul Mediu numele de Siebenbürgen. Din zbuciumatele epoci pe care le-a străbătut Cetatea Bistriței de-a lungul vremii, pe lângă izvoare scrise, ne-au rămas câteva vestigii: clădiri, fragmente din zidul de apărare, biserici și unul din turnurile de pază ale burgului, Turnul Dogarilor.
Asociația Club Sportiv Arc Transilvan şi-a dorit să atragă atenția bistrițenilor asupra acestui monument, dar şi să-l includă în viața orașului. Prin urmare manifestările pe care le-a organizat s-au desfășurat în proximitatea turnului, iar în centrul lor s-a aflat arcul cu săgeți - una dintre cele mai vechi arme de care omul s-a folosit de-a lungul istoriei, în luptă sau la vânătoare.
Tirul cu arcul este astăzi un sport olimpic, care dezvoltă abilitățile fizice, disciplina, concentrarea și, nu în ultimul rând, poate constitui un mod de a petrece timp în aer liber, de a face mișcare, de a cunoaște istorie, de a socializa.
Vineri 14 iulie, de la ora 12, la Casa Argintarului s-a prezentat filmul documentar „Turnul Dogarilor, istoria ca o poveste”, realizat de Life Vision Film din Bistrița, prilej cu care cei prezenți au aflat detalii atât despre monument, cât și despre tirul cu arcul, de la organizatorii evenimentului și de la invitații lor: reprezentanți ai Federației Române de Tir cu Arcul și Clubului Monarhiștilor Bistrițeni.
Sâmbătă 15 iulie, începând cu ora 16, cei ce au dorit să-și încerce priceperea în mânuirea arcului cu săgeți s-au întâlnit cu organizatorii la Turnul Dogarilor, unde a avut loc pregătirea fizică, antrenamentul și instruirea, sub coordonarea antrenorilor invitați.
Copiilor, care au fost prezenți în număr mare, li s-au alăturat părinți, cetățeni aflați la plimbare în parc, dornici să afle mai multe despre acest sport care, iată, începe să se dezvolte în orașul nostru.
Ziua de 16 iulie a fost dedicată competiției denumite „Întinzătorii de arcuri”, care s-a desfășurat în același loc între orele 15 – 18 și la care s-au înscris, pe categorii de vârstă, concurenți de la 9 la 60 de ani. Întrecerea s-a încheiat cu festivitatea de premiere a celor care și-au dovedit în mai mare măsură îndemânarea, aceștia fiind răsplătiți cu diplome, medalii și cupe.
Prin aceste activități, s-a dorit deschiderea către unul din cele mai vechi sporturi îmbinată cu dorința de a cunoaște cât mai bine istoria locului în care trăim, convinși fiind că astfel se pot genera schimbări comportamentale şi de atitudine pozitivă ale tinerilor în relaţiile din societate, în stilul de viaţă şi în modul în care vor alege să îşi petreacă timpul liber pe perioada vacanţelor.
Evenimentul, un prim pas către aducerea în peisajul sportului bistrițean a tirului cu arcul, a fost cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2017 și a beneficiat de sprijinul Federației Române de Tir cu Arcul, al Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai Extensia Bistrița, al Clubului Monarhiștilor Bistrițeni și al Clubului Sportiv Domeniul Arcașilor Cluj-Napoca. Clubul Sportiv Arc Transilvan le mulțumește și pe această cale, reușita evenimentului datorându-se și modului în care a decurs colaborarea între reprezentanții acestor instituții și organizatorul manifestărilor.
Răzvan Cîtu, președinte al Asociației
Club Sportiv Arc Transilvan
Foto @ Arc Transilvan