Cei 6 elevi din Bistriţa, Maieru şi Romuli care au obţinut 10 pe linie la Evaluarea naţională, în iunie, au primit din partea Ministerului Educaţiei câte 1.000 de lei, drept recompensă pentru performanţa lor. Ei şi-au primit premiul într-un cadru festiv, la şedinţa directorilor de şcoli şi grădiniţe desfăşurată azi la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Antonia Adelina Avram (de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru), Ruxandra Brehar (de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa), Diana Nicoleta Drăguş (de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistriţa), Diana Mioara Emrich (de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Bistriţa), Alexandru Vasile Ivan (de la Şcoala Gimnazială din Romuli) şi Roxana Steluţa Şanta (de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa) au primit azi, la sediul Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud câte 1.000 de lei.
Banii reprezintă recompensa oferită de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru performanţa de care au dat dovadă aceşti elevi, obţinând nota maximă la proba de română şi la cea de matematică, la Evaluarea Naţională care s-a desfăşurat în iunie.
Antonia Adelina Avram, singura elevă din județ care are media 10 şi în cei patru ani de școală generală îşi va continua studiile la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, profilul Matematică-Informatică, şi va fi colegă de liceu cu ceilalţi cinci copii premiaţi astăzi la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Singurul care a optat pentru Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, profilul Matematică-Informatică, este Alexandru Ivan, care se poate lăuda cu media 9,99 în cei patru ani de şcoală gimnazială pe care i-a făcut la Romuli.