Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva a fost sfinţită astăzi în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Andrei Andreicuţ şi a unui sobor de preoţi. Mii de persoane au înfruntat căldura pentru a participa la slujbă.
Evenimentul început încă de dimineaţă s-a încheiat în urmă cu puţin timp şi a adunat la Salva mii de credincioşi veniţi să asiste la marea slujbă. Oameni din întreg judeţul, îmbrăcaţi în straie populare şi în haine de sărbătoare au înfruntat căldura şi "înarmaţi" cu umbrele au înfruntat soarele arzător.
Peste 20 de preoţi au participat la slujba de sfinţire a noii mănăstiri ridicată la Slava. Nici oficialităţile nu au lipsit de la acest eveniment, oaspete de seamă fiind preşedintele ţării, Traian Băsescu.
La sfinţire au participat şi prefectul Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, deputatul Ioan Oltean, deputatul Daniel Suciu, deputatul Stelian Dolha, mai mulţi primari din judeţ şi consilieri judeţeni.
Organizatorii evenimentului au aranjat o scenă chiar lângă mănăstire pentru ca slujba să poată fi văzută de toţi cei veniţi astăzi la Salva la sfinţire.
Mii de credincioşi au urcat dealul pe care se află lăcaşul de cult pentru a lua parte la acest important moment. După încheierea slujbei cei prezenţi au putut asculta cântece religioase şi au fost serviţi cu sarmale şi cozonac.