Înfrățirea urbei noastre, Bistrița cu Besançon, capitala Franche-Comté, e bine cunoscută și implementată de ani buni. Contactele funcționează bine la toate nivelurile, în special pe orizontală, adică profesional și în funcție de țel: doctorii cu doctori, silvicii cu silvici și, firește, profesorii cu profesori, canavaua de bază fiind cele două asociații, ARFA la noi și Franche-Sylvanie la Besançon. Nimic nou sub soare!

Ca și la noi, „Rectoratul” din Franța (inspectoratul școlar la ei), consideră ca obligatorie „practica pedagogică” a viitorilor dascăli. Prevederile de acolo, stipulează însă ca aceasta să se facă în străinătate, ceea ce la noi... „nici nu se pune problema”, nu de acum, ci niciodată și nicicând!

În fine, iată-ne în România, la Bistrița cu aceste tinere fete, frumoase și cuminți – a fost o adevărată încântare să le cunosc și să stau de vorbă cu ele: Valentine Voitot, Gaëlle Orsat, Sophie Morais și Méganne Wolff. Ce să „divulg” despre ele? Au între 23 și 27 de ani, sunt, ca nivel de studiu, la Master 2, la Universitatea din Besançon, la Facultatea de pedagogie.

Sunt inteligente, mignone și delicate. Au cu siguranță vocație pentru munca didactică, se vede de la o poștă, după căldura și atașamentul din voce, atunci când vorbesc de școală și copii. De ele se ocupă cu mare drag doamna profesoară Monica Buboly, inspector școlar de limbi moderne la ISJ BN, specialistă în domeniul limbii și culturii franceze și președintă ARFA, după cum cred că știți. Patronajul este așadar asigurat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Viitoarele institutoare franceze au petrecut deja două săptămâni la noi și, dacă vreți, le mai puteți întâlni, sau reîntâlni în următoarele două, cât mai au de stat în România. Am avut o discuție deschisă și sinceră, despre profesie și experiența trăită aici la Bistrița, în România.

Ce mi-au spus? Au fost la școlile gimnaziale din Bistrița: Școala „Avram Iancu”, nr. 3, unde au cunoscut-o pe doamna profesoară Smaranda Avram și apoi au conlucrat cu dânsa, la Școala nr. 4 la orele doamnei profesoare Teodora Uilean, la cursul primar de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, inclusiv la clasele de „step by step” și în județ, la Școala gimnazială din Mărișelu. Elevii au la limba franceză un bun nivel.

Le-a plăcut, în egală măsură, implicarea sufletească a cadrelor didactice în actul de predare-educare. S-au arătat impresionate de respectul, disciplina și atenția elevilor, față de profesor, față de lecție. „La noi e mai multă gălăgie și nu e atâta preocupare pentru studiu. Cu respectul e chiar puțin mai greu...” (Sophie).

După această scurtă perioadă de 2 săptămâni chiar mai aveți dorința să predați la școală?- le-am întrebat. (râsete) „Daa!” Am aflat cu încântare că au participat activ la manifestarea organizată de ARFA Bistrița în 27 ianuarie 2018, la „Galette des rois”, „Plăcinta regilor”, pentru a marca împreună o tradiţie foarte populară în Franţa şi în ţările francofone. Au servit, au ajutat pe doamnele Geta Maria Vinay, Monica Buboly, Dana Lix, pe ceilalți organizatori, ca să se desfășoare bine degustarea de tarte și plăcinte după rețete franțuzești. Au avut ocazia să stea de vorbă cu multă lume. Și-au putut forma o impresie. Așadar, a venit firesc și întrebarea: Ce cred despre România și români, în general? Ce cred despre Bistrița și bistrițeni?

Méganne: „Aș vorbi mai puțin despre România. Am văzut prea puțin. Pot, în schimb, despre Bistrița să spun că e un oraș drăguț, cu un șarm aparte, mai ales centrul și parcul. Îmi place mult... Am vorbit cu bistrițenii prezenți la evenimentul „Galette”. Sunt simpatici, sunt francofoni. Ai cu cine discuta. Sunt și foarte multe profesoare de limba franceză. Am avut ce auzi și povesti. Toată lumea ne-a încurajat în viitoarea carieră”.

Am continuat conversația cu fetele, schimbând registrul: „Dar cu cei de vârsta voastră v-ați întâlnit? Ați intrat în magazine? V-ați putut descurca în limba franceză?”

Gaëlle: „În magazine ne-am înțeles, dar numai în limba engleză”. Am rămas ușor surprins. S-a văzut mirarea pe fața mea. Le-am explicat că în urmă cu vreo 10 ani, mergând pe stradă, la cumpărături, din 5 oameni întâlniți, 3 vorbeau bine-binișor limba lui Voltaire. Da, „c’est dommage!” – e păcat! Azi e omniprezentă limba engleză, de fapt, „americană” – vezi influența filmelor, muzicii difuzate în exces, la radio și Tv, la reclame!, este totuși o engleză foarte departe de cea literară, a lui Shakespeare!, să zicem.

Valentine: „Chiar și cu tinerele de vârsta noastră, excepție făcând cadrele didactice de franceză, am vorbit tot în engleză”. Asta e, ce să-i faci, mi-am zis în sinea mea, reprimându-mi oftatul și regretul, gândindu-mă că vina ne aparține și nouă. Ani de zile am acceptat cu prea mare ușurință ca limba franceză predată la școală să ocupe poziția a doua și iată că acum se cunoaște! În fine. Am continuat dialogul cu fetele.

Referitor la gastronomie, la bucătăria românească? Da, le-au plăcut „chestiile din carne măcinată, rulate în frunze de varză” – „sarmalé” (Valentine – „très bon, très bon!”) și „rulourile numai din carne, prăjite la grătar” („micii”, cu accent exagerat pe ultimul „i”, râde Sophie), precum și ciorba de burtă (Gaëlle) sau acrișoară de pui (Méganne) – toate excelente.

Au degustat și „tzuica” noastră. Uf! E prea tare, „de l’alcool fort!”. Dar de cunoscut, o cunosc, pentru că și în zona lor se face „une poire”, o țuică din pere făcută „în casă”, minunată! Toate bune și frumoase. Fetele sunt nemăritate. De cuminți - cuminți, frumoase – frumoase, inteligente – cât încape. Am riscat pe final, întrebarea: dar băieți bistrițeni, frumoși, deștepți, dotați... nu ați cunoscut?! Brusc s-au înroșit, dar nu s-au speriat. „Nu!”, un Nu categoric (Gaëlle și Sophie). O tăcere cu regrete, parcă, dinspre Valentine și Méganne. Le-am spus că încă nu-i târziu. Mai stau aici încă două săptămâni și dacă situația se schimbă - da'- de se înfiripă vreo poveste de iubire, mai ști? - vreau să aibă ziarul nostru întâietate în a prezenta știrea! (râsete și schimburi de priviri cu subînțeles!).

Un cuvânt de încheiere? Valentine Voitot, Gaëlle Orsat, Sophie Morais și Méganne Wolff, aproape deodată, au rostit din inimă: MERCI BISTRIȚA!

Mircea Seleușan-Bătrânu