Ajuns la a șaptea ediție, Campionatul Naţional de Atelaje a adunat la start 13 echipe din întrega țară.
Herghelia Beclean găzduieşte o nouă etapă a Campionatului pentru doi şi patru cai, probele începând în această dimineață.
Cei mai frumoși și bine dresați cai din țară pot fi admirați timp de trei zile la Herghelia Beclean unde se desfășoară o nouă ediție a Campionatul Naţional de Atelaje pentru doi şi patru cai. Printre participanți se află și o tânără de numai 16 ani, care este driver-ul unui atelaj cu un singur cal. Județul nostru este reprezentat la acest concurs de două echipaje – unul al Direcției Silvice Bistrița (cea care deține și herghelia de la Beclean) și un echipaj privat, al unui crescător de cai din comuna Livezile.
Fiecare echipă trebuie să treacă trei probe de concurs: dresaj, maraton şi proba cu obstacole.
Caii au fost verificați cu atenție de veterinari și de juriu după care a început concursul: fiecare driver și-a arătat măestria în proba de prezentare și dresaj.
Pentru driveri și cai seara se va termina cu o plimbare, prilej cu care echipele vor face recunoașterea traseului de maraton.
Mâine dimineață, la ora 10.00 se va da starul celei de-a doua probe din concurs – cea de maraton iar seara se vor acorda premii câștigătorilor celor două probe.
Ziua de duminică este rezervată probei de obstacole, concursul urmând să înceapă de la ora 10.30.