Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, însoțit de conducerea spitalului a vizitat astăzi șantierul unde angajații firmei din București lucrează intens pentru ca în maxim două luni aici să se poate muta secția Chirurgie. Saloanele și sălile de operații vor fi unele moderne, la standarde europene.
”Am continuat să sprijin un proces amplu de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Investiția este una făcută pe două etape. În prima fază supraetajarae unui pavilion de la P+2 la P+4. Aici s-a avut în vedere crearea unui bloc operator și a unor spații medicale, de la etajul 4, locul în care ne aflăm acum, unde urmează să se mute de la etajul 1 - zona de chirurgie a Spitalului Județean iar în spațiile eliberate să putem muta secțiile care le avem în momentul de față clădirile de pe Independenței. Prima etapă a investiției 3.650.000 de lei din care 1.300.000 este contribuția Consiliului Județean iar 2,3 milioane e contribuţia Guvernului prin Ministerul Sănătăţii (65%). Prima fază, de ridicare a pavilioanelor, a fost finalizată în 2014 şi recepţionată. A doua fază a demarat în urma sprijinului consistent primit de la Guvernul Ponta şi prin sprijinul direct al primului ministru, în urma discuţiilor avute de managementul spitalului la vizita acestuia cu ocazia inaugurării maternităţii. În vara anului trecut am primit la rectificare o sumă de 5 milioane de lei, bani cu care am finalizat prima etapă de investiție și a început modernizarea la etajele 3 și 4. Valoarea investiţiei este de 24 milioane lei" - a precizat Radu Moldovan care adăugat că în acest an au venit 5 milioane de lei de la Guvern, la care se mai adaugă un milion primit de la CJ, bani cu care se va finaliza investiția la etajul 4 al spitalului.
În aproximativ două luni se vor finaliza lucrările la etajul 4 și secția de chirurgie se va putea muta.
"Ca să terminăm integral şi blocul operator cu toate dotările, echipamente de ultimă generaţie, mai avem nevoie de 14,5 milioane lei,aparatura fiind de ultimă generație” a mai spus preşedintele CJ Radu Moldovan care vrea să obțină bani prin ANL pentru construcția de locuințe destinare tinerilor medici. AFLĂ din metarialul VIDEO ce a spus Radu Moldovan după ce a vizitat șantierul.
Managerul spitalului, dr. Mircea Gelu Buta, a recunoscut că fără ajutorul conducerii Consiliului Județean spitalul nu ar fi reușit să depășească blocajul în care se afla... „În ultimii doi ani la spital s-au angajat pentre 20 de medici. În medicină este nevoie de experiența medicilor în vârstă dar și de entuziasmul celor tineri” a spus dr. Buta. “Faptul că s-au făcut aceste modernizări a atras și personal. Toate specialitățile sunt primenite... ceea ce nu este rezolvat încă este o corelare din partea Casei Județene de Asigurări cu numărul de pacienți pe care noi îl tratăm” - a mai completat managerul spitalului.
La rândul său, directorul administrativ al Spitalului, Gabriel Lazany, spune că noile saloane vor fi prevăzute cu toate măsurile de siguranță. Acestea vor avea ventilație specială, cu aer steril, iar problema mirosului va fi eliminată. Fiecare salon va avea grup sanitar propriu, iar sistemul de iluminat va fi unul special, la nivelul podelei.
Până acum a fost cumpărată și o nouă stație de oxigen, ceea ce înseamnă pentru spital o economie de 30.000 de lei lunar. „Până acum plăteam aceste servicii unei firme. Din fericire, acum avem stația noastră proprie și scăpăm de o cheltuială de 300.000 de milioane (lei vechi) numai cu chiria acestei stații. Vom face economii și la curent cam de 100 de milioane de lei vechi” - i-a explicat Gabriel Lazany președintelui CJ.
În plus, au fost cumpărate mai multe generatoare de curent care vor asigura iluminarea spitalului în momentul în care sistemul public nu poate furniza energie electrică. „Avem patru sisteme de siguranță suplimentare care vor asigura iluminatul spitalului și a sălilor de operații în cazul unei pene de curent” - a explicat și managerul spitalului dr. Mircea Gelu Buta.
Până în luna mai, la etajul 4 al noului corp aflat în modernizare vot fi fianlizate și dotate spaţiile medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative). Acestea vor fi dotate cu sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date și sistem telefonie-interfonie.