UPDATE VIDEO: În această dimineață, un atelier de tâmplărie din cartierul Unirea a fost cuprins de flăcări. De mai bine de jumătate de oră pompierii se chinuie să stingă flăcările.
În urmă cu puțin timp, un atelier de tâmplărie din Unirea a fost cuprins de flăcări. Acesta este situat pe strada care duce la aerodrom, unde nu sunt hidranți, făcând intervenția pompierilor mai dificilă.
De mai bine de jumătate de oră, pompierii se chinuie să lichideze incendiul. La fața locului intervin o autospecială de lucru la înălțime și alte trei autospeciale cu apă. De asemenea, la fața locului a fost trimis și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Atelierul era folosit ocazional. În interior se aflau mai multe obiecte din PAL, dar și lacuri, vopsele pentru lemn și scule.
UPDATE:
Flăcările au fost observate de un localnic, care a dat alarma. Se pare că acestea ajungeau și la 5-6 metri înălțime. Pompierii au reușit să lichideze incendiul, încercând să scoată din interior materialele care nu au fost afectate. Atelierul a fost afectat în proporție de 80-90%.
„Am fost solicitați pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la un atelier de tâmplărie. Ne-am deplasat la locul intervenției cu trei autospeciale cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță EPA. În momentul în care au ajuns colegii la fața locului atelierul ardea generalizat, pe toată suprafața acestuia. Nu au fost victime omenești. În momentul de față incendiul este lichidat, se lucrează pentru degajarea materialelor care au rezultat în urma arderii și a părților metalice din acea hală de tâmplărie. Ne-am deplasat cu autospeciala, am făcut naveta până la un hidrant 500-600 de metri până la drumul principal (DN 17), pentru a putea alimenta celelalte autospeciale. Peste 80% din atelier este distrus,” a declarat pentru Bistrițeanul.ro lt. col. Răcilă Florin, șef centru operațional ISU Bistrița.
11617 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.