Ca să nu mai repete prin beciurile unor blocuri, ca să existe şi la Clubul Copiilor din Năsăud o secţie de muzică vocal-instrumentală cu instrumente muzicale, sonorizare şi un cadru necesar potrivit pentru a atrage tinerii să învețe sau să compună muzică - trupa Reea din Năsăud vă aşteaptă la un concert de vis cu multe surprize!
Trupa Reea din Năsăud nu mai are probabil nevoie de o amplă prezentare. Este o formulă de tineri muzicieni, pasionați, care au reușit să iasă singuri din anonimat prin prisma evenimentelor la care sunt invitați să cânte. Au avut, în acest an, un sezon plin și au susținut zeci de spectacole în Bistrița, Cluj, Bucureşti, Baia Mare, Turda, Alba Iulia, Mediaş, Dej, Hunedoara, Ploieşti, Năsăud, Sighetul Marmației, Oradea, Timișoara, Arad, Deva şi Târgu Mureş.
„Am avut parte de un sezon plin de evenimente, toate reușite și frumoase”, mărturiseşte Alex Ionaşc, solistul trupei Reea, adăugând că acum a venit rândul lor să ajute comunitatea din care o parte dintre ei provin și să-şi amintească începuturile lor ca trupă...
„A fost frumos dar, în același timp, foarte greu... Am avut inițiativa inspirată de a forma trupa liceului, însă nu m-a avertizat nimeni cu privire la greutățile pe care urma să le întâmpin... Să îți faci o trupă în ziua de azi, cu care să ajungi să cânți în sufrageria Muzeului de Artă al României, este cale foarte lungă... Săli de repetiții, frig, instrumente costisitoare și lipsa de specialiști în zona noastră ne-au îngreunat evoluția însă nu ne-am dat bătuți. Au fost perioade în care ne-am gândit să renunțăm... Nu aveam condiții, ne era greu, nu aveam unde repeta... Dar comunitatea din Năsăud ne-a primit de fiecare dată cu brațele deschise și am avut parte de evenimente publice cu un feedback care nu se poate explica în cuvinte...”, recunoaşte Alex Ionaşc.
Una dintre cele mai plăcute amintiri se leagă de un spectacol susținut cu ocazia sărbătoririi Maialului Elevilor Năsăudeni, când, pe platoul Colegiului Naţional George Coșbuc, al cărui elev era şi Alex Ionaşc la acea dată - a cântat împreună cu sute de oameni piesa celor de la Compact - Mă voi întoarce (După ani şi ani).
O etapă nouă în dezvoltarea trupei a presupus parteneriatul cu managerul Vlad Oltean. „Împreună am reușit să ducem la îndeplinire ceea ce înseamnă astăzi Trupa Reea și nivelul profesional la care lucrăm. Așa a luat naștere și acest concert pe care îl organizăm în 18 decembrie la Năsăud. Relații, cunoștințe și oameni apropiați proiectului nostru au format o echipă în susținerea demersului nostru de a face caritate în favoarea comunității din Năsăud”, mai spune Alex Ionaşc.
Bistriţenii (şi nu numai ei) sunt, aşadar invitaţi să #sustinacauza alături de Trupa Reea şi de toți partenerii şi sponsorii implicați în organizarea acestui spectacol!
Fondurile strânse vor fi direcționate pentru dotarea secției de muzică vocal instrumentală a Clubului Copiilor Năsăud care în acest moment este funcțională, dar resursele sunt limitate, neexistând instrumente muzicale, sonorizare sau cadrul necesar potrivit pentru a atrage tinerii să învețe sau să compună muzică.
„Ne dorim să vă prezentăm spectacolul nostru și să vă demonstrăm că se poate.. chiar și din Năsăud se poate.. și cu puțin ajutor, putem face muzica și cultura muzicală mai atractivă și mai facilă pentru copiii din Năsăud”, mai spune Alex Ionaşc.
Biletele se găsesc de vânzare la Centrul de Informare Turistică din Năsăud la prețul de 20 Ron! Cei care vor să doneze, o pot face prin achiziționarea de tichete valorice.
Evenimentul va avea loc la Casa de cultură „Liviu Rebreanu” din Nasăud pe 18 decembrie 2016, începând cu ora 18:30 până spre 21:00.
Se anunţă multe surprize şi un spectacol de excepție marca Trupa Reea, aşa că grăbiţi-vă şi cumpăraţi bilete, pentru ca nu cumva să rataţi un asemenea eveniment!