Arătă de parcă ar spune “pe aici nu se trece”! Pe o lungime de câteva sute de metri, strada Colibiței este sufocată de gropi. Aici, crăpăturile și gropile din asfalt sunt neevitabile.
Bistrițenii care locuiesc în zonă sunt revoltați de cum arată strada pe care trez zilnic. Strada este denivelată, iar gropile deabea le ferești. „Dai dintr-una in alta! E mai rău ca un drum de piatră!” – povestește un șofer care circulă zilnic prin acea zonă.
Din nefericire strada Colibiței este una din multele din Bistrița unde ferești o groapă și dai în alte trei. Locuitorii din zonă sunt nemulțumiți de faptul că strada nu este asfaltată în întregime. A fost plombată dea lungul anilor dar fără efect pe termen lung. Plombarea gropilor rezistă puțin și gropile revin la starea inițială.
În zilele ploioase pericolul este mult mai mare din cauza apei care ascunde adevăratele cratere. Altă nemultumire a bistrițenilor care locuiesc în zonă este faptul că mașinile sunt afectate în timp, oricât de încet ar merge. "La orice avarie, eu suport cheltuiala, nu cei care ar trebui să aibă grijă de drumuri" - povestește un bistrițean nemulțumit de starea drumului.