Primirea invitaţiilor s-a făcut în mod tradiţional, cu pâine şi sare oferită de către copiii îmbrăcaţi în costume populare, după care, preşcolarii alături de cadrele didactice şi invitaţi au intonat cântece patriotice și au vizitat Mini-Muzeul tradiţional amenajat la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 18 Bistriţa.
Preşcolarii și cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Trenuleţul Veseliei” şi Grădiniţa cu Program Normal Nr. 18 Bistriţa, împreună cu cadrele militare - sublocotenent Morar Daniel şi sublocotenent Morar Lavinia de la Batalionul 812 Infanterie Bistriţa au sărbătorit ziua de 1 Decembrie anticipat, în data de 29.11.2017, desfăşurând activitatea „Români mici cu inimi mari”, inclusă în calendarul activităţilor Proiectului educativ „Istoria văzută prin ochi de copil”.
Responsabili de activitate au fost director prof. Mureşan Ortanţa și prof. Cotuţiu Ana, activitatea debutând cu deplasarea preşcolarilor cu steguleţe în mână de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Trenuletul Veseliei” la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 18 Bistriţa.
Primirea invitaţiilor s-a făcut în mod tradiţional, cu pâine şi sare oferită de către copiii îmbrăcaţi în costume populare.
Preşcolarii alături de invitaţi au intonat Imnul Naţional al Romaniei, iar cadrele militare au prezentat semnificaţia Zilei de 1 Decembrie, după care preşcolarii au vizionat prezentarea PowerPoint cu activități specifice acestei zile.
Preşcolarii alături de cadrele didactice şi invitaţi au intonat cântece patriotice, iar în încheierea activităţii participanţii au vizitat Mini-Muzeul tradiţional amenajat la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 18 Bistriţa.
Proiectul educativ s-a derulat în perioada ianuarie - decembrie 2017, fiind coordonat de prof. Mureșan Ortanța şi prof. Ciotmonda Cecilia, această activitate încheind calendarul activităţilor.