Un bărbat și-a început ziua cu spaima vieții lui. Într-un moment de neatenție a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-o râpă la limita dintre județele Suceava și Bistrița-Năsăud.
Un accident de circulație s-a petrecut în această dimineață în jurul orei 9 în Pasul Tihuța, la limita dintre județele Suceava și Bistrița-Năsăud.
Un bărbat care se afla la volan a pierdut controlul, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu mașina într-o râpă, printre copaci. Acesta a scăpat cu viață ca prin minune, iar starea sa este stabilă.
„Un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a ajuns într-o râpă, la aproximativ 20 - 30 m distanţă faţă de şosea. Din fericire, conducătorul auto, după ce a fost evaluat medical, nu prezenta mărci traumatice”, informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.
La fața locului a intervenit Garda de Intervenţie Prundu-Bârgăului cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
FOTO: ISU BN