UPDATE VIDEO: Un tânăr de 24 de ani a semănat teroare în comuna Livezile în această seară. El a atacat două bătrâne în casa lor, după care a chemat un taxi, care l-a dus în Petriș. Acolo, sub amenințare cu cuțitul, tânărul i-a luat mașina taximetristului și s-a făcut nevăzut.
Evenimentul a avut loc în această seară, în jurul orei 19:00 în localitatea Livezile. Din primele informații reiese că un tânăr de 24 de ani din Cușma a venit cu un taximetru în comuna Livezile, iar în centrul localității, a intrat în casa unei femei de 87 de ani văduve, care locuia cu vecina sa, tot o femeie în vârstă.
Acesta le-ar fi înjunghiat de mai multe ori, după care l-a chemat pe taximetristul care l-a și dus acolo și a plecat spre localitatea Petriș. Pe drum, tânărul i-ar fi spus taximetristului că le-ar fi zdrobit capul celor două bătrâne.
Tot pe drum, tânărul i-a spus taximetristului să treacă pe locul din dreapta și a condus el mașina. Se pare că cei doi au ajuns în Satu Nou, unde l-a lăsat pe taximetrist și s-a făcut nevăzut cu mașina acestuia.
Taximetristul a alertat poliția, care a făcut încă de atunci filtre prin oraș pentru a-l prinde pe tânăr.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Mihaela Mastan, una dintre femei a ajuns la UPU, aceasta prezentând multiple plăgi. Aceasta este conștientă și stabilă. Cea de-a doua femeie atacată este la computer tomograf. Deocamdată nu se cunoaște starea sa.
Se pare că tânărul intenționa să le jefuiască pe cele două bătrâne. În drumul pe care l-a avut alături de taximetrist, tânărul și-a sunat mama din Franța, căreia i-ar fi spus ce a făcut.
UPDATE 11.36:
„Un taximetrist de 58 de ani din Bistrița a sesizat poliția că a fost amenințat cu un cuțit de către un tânăr de 24 de ani din Livezile, care i-ar fi solicitat să îl lase să conducă. Ulterior, bărbatul de 58 de ani a coborât și a relatat polițiștilor că tânărul de 24 de ani ar fi agresat două femei, ambele din Livezile. Cele două femei au fost identificate, preluate și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În acest moment, polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale, Ordine Publică, de pe raza secțiilor, Acțiuni speciale și jandarmi desfășoară activități specifice de cautare,” a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Din primele informații rezultă că taximetristul îl cunoștea pe agresor. Acesta ar fi fost atacat și el de tânăr, însă nu a fost rănit, decât superficial. Taximetristul lucrează la firma UNITAXI și practică această meserie de mai bine de un deceniu.
Cele două femei au fost preluate de două echipaje SMURD, unul de prim ajutor și altul de terapie intensivă mobilă. Se pare că una a fost găsită întinsă pe jos, iar cealaltă pe un scaun. Una dintre femei este în stare mai gravă, aceasta prezentând un traumatism cranian și o plagă posibil înjunghiată. Cea de-a doua prezintă mai multe traumatisme și leziuni.
UPDATE 12.43:
Filtrele se desfășoară încă în întreg județul. În vizor a fost luat un taximetrist care conducea o mașină înmatriculată în Cluj, care nu a oprit la filtrul făcut pe DN17, pe raza localității Podirei. În încercarea de a scăpa de polițiștii care au început să-l urmărească, taximetristul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Deocamdată nu se știe de ce taximetristul în cauză, care nu este tânărul cautat, nu a oprit la filtru.
UPDATE 1.11:
„După ce am trecut peste podul Jelnei, m-a obligat să trec pe scaunul din dreapta. Mi-o rupt un nasture, m-a tăiat la mână. Mi-a luat 200 de lei. Mi-a spus pe drum și a vorbit cu maica-sa care e plecată în Franța și i-a spus și ei. I-a spus la telefon: din cauza voastră că nu m-ați ajutat și mi-ați dat bani am mers la astea două femei le-am dat în cap și le-am lua banii”, a declarat taximetristul atacat.
Taximetristul mai spune că pe tot parcursul drumului, tânărul a circulat haotic, ieșind în decor de mai multe ori. Se pare că tânărul a furat din casa femeilor 600-700 de lei precum și trei inele din aur.
„Am fost solicitați să acordăm primul ajutor la două paciente vârstnice, amândouă prezentau traumatism cranian și maxilo – facial, conștiente, șocate. Sunt în stare stabilă momentan”, a declarat medicul SMURD Cristian Petruțiu.
Numărul de înmatriculare al taximetrului cu care a dispărut tânărul este: B 61 MRX. Cine îl observă în trafic este rugat să sune la 112.
UPDATE 1.46:
Tânărul a fost prins în zona Vatra Dornei. Acesta va ajunge la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, unde, cel mai probabil, își va petrece noaptea.
41854 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.