Președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan, a anunțat că în câteva zile va fi terminată asfaltarea drumului care leagă Mureșenii Bârgăului de Colibița. Deja s-a finalizat asfaltarea primilor doi kilometri, urmând ca în câteva zile să putem ajunge la Colibița pe un drum ca-n palmă.
În doar câteva zile vom avea un drum decent pe care vom putea ajunge la Colibița. Potrivit președintelui de Consiliu Județean, Radu Moldovan, primii doi kilometri ai drumului care leagă Mureșenii Bârgăului de Colibița au fost deja asfaltați.
„Avem deja doi km de asfalt proaspăt pe drumul dintre Mureșenii Bârgăului și Colibița. În câteva zile vom termina asfaltarea, iar imediat după, va urma finalizarea marcajelor rutiere și montarea parapeților metalici și a semnalelor de circulație”, a anunțat pe pagina sa de Facebook, președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.
Pentru asfaltarea acestui tronson, care are 5,2 km, s-au investit 13 milioane de lei. Se pare că recepția drumului va avea loc înainte de data de 15 august. Pentru a proteja acest drum, consilierii județeni au hotărât ca pe acolo să nu circule autovehicule rutiere cu masa mai mare de 3,5 tone.