Patru apartamente dintr-un bloc de locuințe de pe strada Aviator Mihai Berbecariu au rămas fără acoperiș după furtuna care a lovit duminică seara județul Bistrița-Năsăud. O femeie însărcinată în luna a noua s-a trezit cu acoperișul în casă în timp ce mânca.
Patru familii au rămas fără adăpost după ce vântul puternic a decopertat blocul în care locuiau și a distrus cu totul acoperișul blocului.
Într-unul dintre apartamente se afla și o femeie însărcinată în luna a 9-a, iar apartamentul în care locuia a fost primul care a rămas descoperit, în timp ce aceasta lua cina cu soțul și alte cunoștințe.
„Eram cu geamurile deschise și am auzit copiii cum strigau că a început să bată vântul mai tare. Când m-am uitat pe geam am văzut cum venea spre noi, era ca și o furtună de nisip, așa se vedea de la etaj. Nu am mai văzut așa ceva. Am strigat la copii să intre în scară pentru că ei credeau că e de distracție. Imediat după a ajuns vântul, iar dacă nu închideam repede geamurile cred că ne lipea de perete. Am închis și am crezut că o să scăpăm fără pagube, dar s-a auzit un zgomot puternic dintr-o dată și acoperișul s-a rupt și se vedea cerul. Abia am reușit să ieșim din cameră, suna de parcă trecea trenul. Am ieșit în casa scării și am coborât la etajul 7, doar acolo ne-am simțit în siguranță. După ce s-a oprit vântul am intrat și am văzut cerul liber, tot tavanul lipsea în camera de la capătul blocului”, a declarat soțul femeii pentru reporterii Bistrițeanul.ro.
Din spusele celor doi soți care locuiesc în imobil de 10 ani, inițial, blocul de locuințe trebuia să aibă 6 etaje, însă au fost construite 7 etaje și mansardă, toate aprobările fiind date de primărie.
Tot cei doi spun că de-a lungul timpului au întâmpinat probleme și la presiunea apei și că materialele din care a fost construit acoperișul sunt de slabă calitate.
„Apa nici acum nu are presiunea din contract și în primii ani era jalnic, nici nu puteai să faci duș. Acoperișul e făcut defectuos, fără șapă, numai rigips, vată sticlată și un rând de lemne de proastă calitate. Trebuia cel puțin o șapă de beton pentru protecție. În caz că se ridicau lemnele alea mari din acoperiș și apoi cădeau, treceau prin plafon și ne omorau pe toți”, a relatat soțul femeii însărcinate pentru Bistrițeanul.ro.
După ce s-a trezit cu acoperișul în casă în urma furtunii de duminică seara, femeia însărcinată a cerut astăzi o audiență cu primarul Bistriței, însă a fost refuzată.
„La primărie nici nu au băgat-o în seamă pe soția mea. A dorit o audiență la primar să îl întrebe de ce nu este considerată o urgență când cineva stă sub cerul liber”, a completat soțul femeii.