Trei persoane care se aflau într-o mașină au ajuns într-o grădină de pe marginea drumului, după ce șoferul a încercat să evite câțiva câini. Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva minute în Domnești, ieșirea către Șieu.
Trei persoane au fost implicate într-un accident de circulație în urmă cu câteva minute în localitatea Domnești, ieșirea către Șieu.
Șoferul spune că circula regulamentar, când un câine i-a sărit în față. A reușit să îl evite, însă imediat au apărut mai mulți câini, a intrat pe linia continuă, iar de pe contrasens venea un alt autoturism. Acesta declară că s-a speriat și a tras de volan, moment în care a pierdut controlul, a ajuns într-un șanț și s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-o grădină de pe marginea drumului.
În mașină se mai aflau tatăl și soția sa, dar, din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, un echipaj de prim ajutor și unul de descarcerare SMURD din cadrul ISU Bistrița.